Întrebat ce părere are în legătură cu luptele de cocoşi, ilegale în Statele Unite şi în cea mai mare parte a Europei, un reputat activist al organizaţiei Amnesty International a afirmat că există şi probleme mai mari pe lume. Fără îndoială. La urma urmelor, luptele de cocoşi reprezintă doar o picătură în oceanul cru­zimii cu care tratăm animalele. Peste nouă mi­liarde de vite sunt sacrificate anual doar în America de Nord, în timp ce în Europa numărul lor se ridică la 300 de milioane. Nenumărate campanii au atras atenţia asupra condiţiilor precare în care sunt crescute, transportate şi sacrificate. Cu toate acestea, în Marea Britanie, consumul de carne a crescut cu 50% în ultimii 40 de ani. Nimeni nu s-a lăsat impresionat de masacrul prelungit.

Destul de ciudat, dacă ţinem seama de faptul că alte animale sunt tratate mult mai bine. Cifrele vorbesc de la sine, doar în Marea Britanie există 16 mi­lioane de câini şi pisici, animale de companie, la care se adaugă vreo 5 milioane de şerpi şi şopârle, ca să nu mai vorbim despre alte specii. Ce bază psihologică are această ipocrizie care ne face să ţinem în captivitate sau să consumăm unele fiinţe, iar pe altele să le pri­vim ca pe nişte membri ai familiei noastre?

Un răspuns, cel puţin parţial, a fost dat de Hal Herzog, un psiholog specializat în studiul relaţiilor dintre oameni şi animale, în cartea subintitulată „Observaţii asupra unor comportamente contradictorii". El încearcă să explice de ce ţinem unele animale în casă şi să clarifice motivele pentru care unele ne plac şi pe altele nu le putem suferi. Meseria lui Herzog este antrozoologia, domeniu foarte nou, dar în plină dezvoltare, care încearcă să ne explice de ce „simpatizăm" unele animale şi ne plac cele care seamănă cu noi. Nimic nou sub soare, pe la jumătatea secolului trecut, biologul Stephen Jay Gould susţinea că ne este simpatic şoricel