Intrebata daca faptul de a se fi sustras scrisului laudativ la adresa comunismului, fara ca scriitorul sa fi enuntat explicit un refuz, se cheama dizidenta sau rezistenta, Herta Muller a raspuns, apasat, NU. Nu stiu cata dreptate are, pesemne ca multa, de vreme ce regimul Ceuasescu a fost posibil, cu toate blestematiile lui.
Imi amintesc totusi ca alergam la teatru, ca studenti, sa prindem singura secventa in care se arunca o ironie mica, mica la adresa sistemului. Pe aceea o savuram putin cate putin, sa nu se termine prea repede, o pazeam, sa nu ne-o fure careva si, rumegand secret din ceva ce nu stia si vecinul, ne simteam razbunati pentru tot.
Citeam manuscrisul litografiat cu Motanul Arpagic in sala de curs. Il plimbam pe sub banci, din mana in mana, sa nu ne prinda profesorul. N-aveam noi habar la acea vreme ca printre noi se gaseau turnatori.
Insa am avut turnatori buni. Nimeni n-a patit nimic, fiindca trageam cu urechea la Europa Libera sau Vocea Americii. Sau pentru ca lecturam o Ana Blandiana interzisa de comunisti.
In valtoarea tineretii, fiecare dintre noi am facut pe razvratitii. Cunosc o multime de oameni care n-au executat ce le-a cerut partidul. Nefiind insa persoane cu notorietate, n-a auzit nimeni despre nesupunerile izolate.
NU la diverse tampenii au spus multi, pe timpul lui Ceausescu. Insa inventasem o explicatie de inchis gura peceristilor care ne bagau in sedinte de analize si sanctiuni: noua ne-a spus tovarasu' ca PCR nu minte. Noi am spus adevarul, asa ne-a invatat PCR.
Ei bine, in libertate nu mai functioneaza trucurile de acest fel. Si nici nu mai este nevoie de ele. Libertatea pe care o ofera democratia ar trebui sa stearga de la sine compromisul ori supunerea oarba. Daca ele exista, inseamna ca ni le-am asumat deliberat. Cum ar veni, ne manifestam si ne exprimam asa cu