Ne arde de tradiţii de doi lei, ne scălămbăim de bună voie, ne autoviolăm cu voioşie şi ne prefacem că ne e bine
Am auzit la "O dată-n viaţă", emisiunea de pe TVR 1, un argument solid pentru adoptarea cu entuziasm a tuturor inepţiilor pe post de tradiţie venite de peste lac. Cică din respect pentru cultura occidentală, să adoptăm şi noi sărbătorile lor, că ei ne respectă pe noi şi atunci să-i respectăm şi noi pe ei. O, da! Ne respectă pe toate părţile. Şi atunci, dacă tot ne respectă ei pe noi, doamna de la TVR 1 zice că să-i respectăm şi noi pe ei şi să le culegem tradiţiile, aplicându-le la Mioriţele noastre. Be-he-heee! Minuneişăn!
Sunt de acord. Nu ştiam io ce-i lipseşte lu' "Valentin" de februarie ca să fie fericit. Un "Halouin" veritabil, de sfârşit de octombrie, scos direct din cuptorul tradiţiilor care trec oceanu' pe bandă rulantă, din respect, nu-i aşa, pentru cultura americană, vecină şi prietenă. Da, da, da! Vreau "Halouin"! Cică au început să umble puştii îmbrăcaţi scary pe la uşile oamenilor şi le sună la clopoţel fără să ţină seama că poate în casă se află vreunul lăsat de Băsescu fără nimic în casă. Ce să facă un om normal, din înfometata Românie, când se trezeşte la uşă cu ditamai tineigării puşi pe făcut gălăgie? Soluţia număru' unu: să le dea talonul de pensie şi s-o ţină ca Moromete ("n-am, dacă
n-am, n-am, de unde să-ţi dau eu dacă n-am?"), soluţia număru' doi: să nu le dea talonul de pensie şi să-i trimită înapoi la sănătoasele lor origini, cu vestimentaţia lor tâmpită cu tot.
"Valentin" din februarie, ăla care-ţi umblă la buzunare şi ţi le deşartă prin magazine pe motiv c-aşa se vede dragostea la om, e un dobitoc. "Halouinul" din octombrie e încă şi mai cretin ca el.
Un kitsch apocaliptic acoperă călduros tradiţia românească. Ne vopsim replicile cu vorbe luate de-a gata de la
