Distribuitorul de medicamente Ropharma Braşov (IAFR) vrea să răscumpere până la cinci milioane de acţiuni, sau 3,95% din capital, la un preţ care poate varia între 0,1 lei şi 3 lei pe unitate, în vederea alocării de titluri membrilor Consiliului de Administraţie,conducerii executive şi salariaţilor.
„Acţiunile achiziţionate vor fi distribuite în mod gratuit sau în cadrul unui plan de opţiuni", se arată într-un comunicat al companiei transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Potrivit Ropharma Braşov, plata acţiunilor se va putea efectua din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societăţii înscrise în ultima situaţie financiară anuală aprobată până la data încheierii operaţiunii de răscumpărare.
Acţionarii distribuitorului de medicamente au aprobat la jumătatea lunii septembrie transferul acţiunilor firmei de pe piaţa Rasdaq la Categoria I a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi majorarea capitalului cu 16,44 milioane lei, la 29,1 milioane lei. Compania are în prezent un capital social de 12,6 milioane lei, divizat în 126,5 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei.
Ropharma este controlată indirect de omul de afaceri Mihai Miron (VEZI AICI CE LOC OCUPA IN TOPUL FORBES 500 MILIARDARI). Firmele ADD Pharmaceuticals şi Rimia Investments, înregistrate în Cipru, deţin 23,4% din acţiuni şi, respectiv, 26,6% din titluri. În acţionariat se mai regăseşte Arrow Pharmaceuticals, firmă înregistrată în SUA, care are 31,31% din capital, în timp ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului deţine 0,33% din acţiuni.
Titlurile firmei au închis şedinţa de vineri la un preţ de 1,38 lei pe acţiune, în creştere cu 5,34% faţă de referinţă. La această cotaţie, capitalizarea Ropharma este de 174,6 milioane de lei.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
@N