Recentele tensiuni între unele state membre şi instituţiile europene, ca şi între anumite foruri UE sunt apreciate de unele analize ca o „criză instituţională fără precedent“ a Uniunii.A recunoaşte că revizuirea Tratatului de la Lisabona e necesară nu este o plăcere pentru liderii europeni. Dar poate fi un semnal de responsabilizare, iar schimbări care ar intensifica integrarea europeană le-ar putea chiar îmbunătăţi imaginea.
Adrian Severin, europarlamentar PSD: „Un război în Europa? Nu este exclus“
Fostul diplomat francez Jean-Marie Le Breton spunea că, după 1950, s-a vorbit frecvent despre construcţia europeană ca despre un proiect care nu a fost niciodată suficient prezentat şi explicat. Iar cum în acest an disputele şi tensiunile inter-instituţionale europene par a fi mai dese şi mai vizibile ca altădată, au apărut şi multe semne de întrebare despre ceea ce este şi ce poate deveni „construcţia europeană". Adăugăm, imediat, că astfel de interogări nu sunt noi, ele însoţind parcursul celor şase decenii ale Uniunii Europene, cu accente în perioade de criză. Aceste dezbateri au o continuitate care ţine şi de complexitatea şi dinamica alcătuirii şi funcţionării Uniunii Europene.
Referindu-ne la specificitatea disputelor inter-instituţionale europene actuale (a se vedea recenta dezbatere privind situaţia rromilor, bugetul pentru anul viitor sau revizuirea Tratatului de la Lisabona) e nevoie să facem trimitere chiar la acest Tratat care avea menirea să eficientizeze procesul decizional european, implicit să îmbunătăţească performanţa instituţiilor europene şi relaţia cu statele membre. Evoluţiile din ultimele luni au readus în atenţie avertizările celor care susţineau, după 2005, că Tratatul de la Lisabona a complicat şi mai mult procesul decizional european şi a perpetuat dificultăţi existente.
Dacă vom face o inventariere a întâmplărilor europen
