La 1 noiembrie 1928, în casele românilor intra noua invenţie a secolului numită Radio, care de atunci a fost considerat ca făcând parte din familie. La 82 de ani de la înfiinţare, radioul public îşi sărbătoreşte trecutul.
Clădirea Radioului pare construită de un arhitect atent la detalii. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. E suficient să intri şi vei vedea truda acestuia pentru a le oferi celor care aveau să aducă în casele românilor muzica, teatrul, cultura în cuvinte simple. Numeroase „furnicuţe" trudesc aici. Este furnicarul lor, locul unde creează, unde ideile prind viaţă. Aici trăiesc momente de mare intensitate, de solicitare intelectuală şi sufletească. În cabinele cu magnetofoane, la pupitre, ocupându-se de fişierele din fonotecă, în studiourile de emisie. Evenimentele care marchează Ziua Radioului sunt sărace, pentru că în aceste momente de cumpănă banii sunt din ce în ce mai puţini. Astfel, ajutaţi de Ruxandra Săraru, director Direcţia Comunicare şi Marketing, am reuşit să pătrundem în lumea Radiodifuziunii, răsfoind documente, citind scrisori, descoperind fotografii care ne-au tăiat respiraţia şi aflând istoria acestei minuni numite Radio.
Arhiva Societăţii de Radiodifuziune păstrează în colecţiile sale documente şi publicaţii care prezintă fenomenul radiofonic din România încă de la începuturile sale, din 1928. Primii 25 de ani de radiofonie românească şi nu numai îşi găsesc locul în arhiva noastră, urmând ca de la începutul anilor 1950 apariţia benzii magnetice să întregească istoria Radioului şi prin mărturii sonore. Există documente care constituiau la vremea respectivă conferinţe, interviuri, poezii, şi toate acestea au rămas în scris sau avem fotografii de la începuturile radioului.
În 1925, la Institutul Electrotehnic al Universităţii Bucureşti, avându-l în frunte pe Dragomir Hurmuzesc
