Tiberiu Popovici vorbeşte despre sine ca despre un puşti căruia îi place să spună glume. Aşa a ajuns să susţină spectacole de stand-up comedy. Însă, în cei câţiva ani de când urcă pe scenă, a învăţat că, şi dacă aceasta se dărâmă sau managerul fuge cu banii, actorul trebuie să zâmbească pentru public.
1 /.
EVZ a stat de vorbă cu unul dintre tinerii despre care se poate spune că au făcut pionierat în stand-up comedy în România.
EVZ: Cum de te-ai apucat de stand-up comedy?
Tiberiu Popovici: Când eram în liceu nu ştiam să dansez şi, când mergeam la petreceri, în loc să mă duc în sufragerie, unde erau oamenii cu dansul, mă duceam în bucătărie, îmi luam ceva de băut şi începeam să glumesc cu cine mai era pe acolo. Pe măsură ce trecea timpul, petrecerea se muta din sufragerie în bucătărie. Atunci am început să mă gândesc că mi-ar plăcea să transform asta într-o carieră. A urmat Facultatea de Teatru, apoi primul club de comedie din România şi lucrurile s-au legat. Vorba prietenului meu Spike - visele devin realitate!
Ce te-a impresionat din experienţele trăite pe scenă?
Cea mai placută experienţă pe care am trăit-o pe scenă s-a petrecut la Teatrul de Vară din Costineşti. Era plin şi eu aveam trei apariţii în seara respectivă. Primele două au ieşit atât de bine, încât la a treia repriză de stand-up m-au chemat pe scenă scandându-mi numele. Ti-be-riu! Ti-be-riu! Îţi dai seama că am crescut enorm în proprii ochi dupa faza asta... (râde, n.r.). Aproape două mii de oameni care îţi strigă numele şi nu vor să te linşeze - asta l-ar face pe orice puştan să se umfle în pene, iar eu eram (şi sunt încă!) un puştan. Dar trece!
Cât timp experienţele neplăcute trăite pe scenă sunt mai trezitoare decât o galeată de cafea neagră şi un duş rece făcut cu furtunul de pompieri, poţi alege să fii orgolios sau realist. Apar oameni beţi
