În octombrie 2003, la un an după atentatele în care îşi pierduseră viaţa peste 160 de turişti străini, experţii Băncii Mondiale şi cei ai Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) apreciau că „perla coroanei” turismului indonezian ar putea să nu mai cunoască niciodată gloria de odinioară. Însă realitatea i-a contrazis, iar „Insula Zeilor” este vizitată anual, începând din 2008, de aproximativ două milioane de pământeni, dacă nu cei mai iubiţi, cu siguranţă unii dintre cei mai norocoşi. Sursa: ARHIVA PERSONALĂSursa: ARHIVA PERSONALĂSursa: ARHIVA PERSONALĂSursa: ARHIVA PERSONALĂSursa: ARHIVA PERSONALĂ
1 /.
După dezastruosul an 2003, când numărul turiştilor a scăzut sub un milion, teama de atentate a început să se risipească. Oamenii şi-au reamintit că Bali nu a fost niciodată „Raiul teroriştilor”, ci Raiul turiştilor”.
Clipele de coşmar de pe străzile oraşului Kuta, scena atentatelor de acum opt ani, nu vor putea fi niciodată uitate, dar, oricât de cinic ar suna, viaţa de noapte merge înainte. Barurile şi cluburile sunt pline de australieni şi japonezi, substanţele inflamabile şi-au găsit locul pe mese, în pahare şi sticle, iar la faţa locului sunt plasate doar „bombe” cu sex appeal, care îţi provoacă cel mult pagube materiale.
„Dragostea din tei”, o găseşti unde nu vrei
Apache Surfer – Bar & Restaurant este unul dintre locurile pe care ţi le recomandă taximetriştii imediat ce îi întrebi unde te-ai putea distra cu prietenii şi asculta muzică bună. Am mers pe mâna lor şi nu am dat greş. Pe scenă, doi tineri indonezieni care vorbesc o engleză aproape fără cusur se agită în jurul unei cutii în care zac zeci de bileţele.
Clienţii au ocazia să facă dedicaţii şi să asculte melodiile favorite. În general, cei doi îşi delectează fanii cu Metallica, Guns N’ Roses, Bob Dylan, Green Day, dar nu evită nici
