Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc la RRA: Legile privind TVA de 5% şi neimpozitarea pensiilor nu sunt luate în calcul la construcţia bugetului pe 2011

Publicat in Adevarul, luni 1 noiembrie 2010 ·

Primul ministru Emil Boc se declară optimist în privinţa economiei româneşti, precizând că însăşi evaluarea Fondului Monetar Internaţional (FMI) arată să "suntem de drumul cel bun".

Principalele declaraţii:

Despre negocierile cu FMI şi previziunile pentru 2011:

- Legea bugetului de stat trebuie adoptată până la sfârşitul anului.

- Încadrarea în ţintele de deficit stabilite cu FMI şi Comisia Europeană de 4,4% este îndeplinită. Evaluarea FMI s-a încheiat. Concluzia ar fi că suntem pe drumul cel bun.

- Eu am propus măsuri de însănătoşire chiar dacă medicamentul are gust amar

- Niciun guvern în ultimii 20 de ani nu a avut curaj să-şi asume o legea a salarizării unitare. Noi am fost singurii care şi-a asumat politic o astfel de lege.

- Îmi exprim dezamăgirea că Opoziţia nu înţelege importanţa unei legi unitare a pensiilor care să fie corectă cu cele 22 de milioane de români Pentru a apăra privilegiile parlamentarilor, PSD tergiversează legea în Senat, unde deţin majoritatea şi în comisie.

- Eu am sperat să avem o înţelegere şi din partea Opoziţiei pe adoptarea acestor legi importante.

- Rămân un optimist prudent şi cred în previziunile FMI. (Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI în România, a declarat astăzi că finalul lui 2010 va înseamna o scădere cu 2% a economiei româneşti, urmând ca în 2011 economia să treacă pe plus, înregistrând op creştere de 1,5%, n.r)

- Dacă guvernarea liberală ne-ar fi lăsat cei 11 miliarde de euro din creşterea economică şi vânzarea BCR, nu am fi avut probleme cu finanţarea deficitului bugetar.

Despre privatizarea sau lichidarea companiilor de stat cu datorii:

-Tranzacţionarea acţiunilor minoritare ale statului de la diferite companii trebuie făcută pe bursă.

- Există situaţii unde statul are acţiuni minoritare, unde statul nu are or

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 3 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°