Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce-o aşteaptă pe Craiova » Piţurcă a anunţat deja "marea debarasare" în Bănie!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 1 noiembrie 2010 ·

Victor Piţurcă şi-a creionat lista veniri-plecări în iarnă la Universitatea.

Managerul general aplică şi la Craiova propria regulă, aceea de a nu lucra prea mult timp cu materialul clientului, ţintind să-şi aducă jucători după preferinţele lui.

Construcţia noii echipe se va face în jurul nucleului Stanca - Găman - Dorel Stoica. Piţi se ocupă deja de găsirea unor echipe pentru fotbaliştii de care vrea să se despartă şi a început distribuirea CD-urilor de prezentare în Europa. Descurajat de situaţia financiară a lui Adrian Mititelu, "Are toate conturile blocate, nu-mi imaginam că e implicat în atît de multe litigii", fostul selecţioner va încerca să-şi asigure în principal din vînzări un buget de aproximativ două milioane de euro, bani pe care să-i investească apoi în 7-8 achiziţii, din care cel puţin patru mijlocaşi şi doi atacanţi.

"În afara postului de portar, ne-ar trebui fotbalişti noi în toate compartimentele. E nevoie de sînge proaspăt. Sînt mulţi jucători de la noi care îmi plac, dar pe ei se cer preţuri prohibitive. Prefer fotbaliştii din Europa, nu din America de Sud", a precizat deunăzi Piţurcă.

Florin Marin va avea un rol important în alegerea jucătorilor pe care îi va cumpăra Ştiinţa. La Steaua l-a propus pe Claudiu Voiculeţ, iar la Craiova, pe uruguyanul Walter Lopez.

"Toţi jucătorii noştri sînt de vînzare, în afara lui Valerică Găman. Oricine dă cît cer eu îi poate avea"

Victor Piţurcă, manager general U Craiova

Jucători pe care Craiova îi scoate la vînzare în iarnă

Nume Cota de piaţă pe transfermarkt.de

Andrei Prepeliţă 2 milioane euro

Mihai Costea 1,5 milioane euro

Ovidiu Dănănae 1,5 milioane euro

Cosmin Gîngioveanu 1,3 milioane euro

Spase Dilevski 950.000 euro

Julius Wobay 800.000 euro

Mihai Dina 700.000 euro

Emil Gar

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 12 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 11 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 11 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°