72.000 de români suferă de Parkinson, conform datelor furnizate de Asociaţia AntiParkinson. Iar numărul lor poate fi mult mai mare deoarece nu au fost luaţi în considerare şi „bătrânii de la ţară care sunt uitaţi în bucătăriile de vară din fundul curţii", spune doctorul Jan Ciurea de la Spitalul de Clinic de Urgenţă „Badgasar- Arseni" din Bucureşti. Viaţa acestor oameni depinde de medicamentele luate zilnic, dar şi de susţinerea fizică şi afectivă a familiei.
În 1999 când piciorul a început să îi şchiopăteze, iar în partea stângă a corpului a apărut un tremur, doctorii credeau că a suferit un accident celebral vascular. Dar după doi ani de tratament şi un consult la Spitalul „Badgasar-Arseni" din Bucureşti, Dan Răican a primit adevăratul diagnostic: Parkinson.
De atunci viaţa i s-a schimbat radical. A trebuit să renunţe la munca de ofiţer SRI şi a fost nevoit să îşi dedice întreaga existenţă bolii care îi dictează viaţa. Se trezeşte dimineaţa la 7.30 şi după ce îşi ia pastilele trebuie să se mai aşeze jumătate de oră în pat pentru a-şi reveni. „Parcă sunt beat, nu mai ştiu de mine după ce i-au pastilele".
Tratamentul medicamentos se face la trei ore, deoarece fără el nu ar suporta durerea care îi străbate tot corpul ca un curent electric. Are nevoie de cineva care să îi fie alături pentru a-l ajuta zi de zi, dar soţia lui a ales să divorţeze. Amintirea acestui moment îi face corpul să tremure din ce în ce mai tare, necontrolat, ochii îi devin umezi şi nu poate să spună mai mult decât: „Am divorţat".
În ciuda acestor greutăţi, Răican a reuşit să înfiinţeze, la Deva, Asociaţia AntiParkinson, prin intermediul căreia ajută oamenii care suferă de această boală. Ideea i-a fost sugerată de Bogdan Popescu, secretarul General al Societăţii de Neurologie din România, iar primii bani primiţi au venit de la un avocat care a făcut actele pentru înfiinţare
