Etnologii susţin că „Ziua Morţilor“ sărbătorită la 1 noiembrie este un obicei citadin care nu a ajuns în multe sate din Transilvania. Pomenirea morţilor se face în anumite zone rurale primăvara şi constă în pomenile date în curtea bisericilor sau obiceiul de a aşeza pe prispa casei o bucată de pâine, o cană cu apă şi o lumânare aprinsă.

Obiceiul de „Luminaţie”, care costă în aprinderea de lumânări pe morminte pentru pomenirea celor trecuţi în nefiinţă, în noaptea de 1 noiembrie, a fost împrumutat, la mijlocul secolului trecut, de la catolici. Etnologii spun că este vorba de un obicei citadin din Ardeal şi Banat, care treptat s-a răspândit şi în zona rurală. „La început, părea o modalitate comodă prin care orăşenii îşi puteau comemora morţii. Se mergea prin cimitire, se aprindea câte o lumânare şi, dacă şi catolicii făceau asta în prima noapte din luna noiembrie, ortodocşii au preluat obiceiul”, explică etnologul Pamfil Bilţiu.

Tradiţii amestecate

Cu toate acestea, mai există sate în toate judeţele din Transilvania în care obiceiul „Luminaţiei“ nu a ajuns. Mai există şi acum comunităţi de credincioşi care îşi comemorează morţii primăvara, în postul Paştelui. Ioan Cuceu, directorul al Arhivei de Folclor a Academiei Române, susţine că este imposibilă o delimitatre zonală a obiceiurilor de pomenire a morţilor în Ardeal. „Astfel, se poate ca într-un sat din zona Bihorului, de exemplu, să se ţină luminaţia în noiembrie, iar la două sate distanţă, oamenii să-şi pomenească morţii primăvara, punânâd pe prispă sau pe pervazul geamurilor căni cu apă, pâine cu sare şi o lumânare aprinsă. Iar la alte două sate distanţă cei trecuţi în nefiinţă pot fi pomeniţi prin slujbe la biserică ţinute primăvara, urmate de mese în curţile bisericilor. În alte sate, primăvara localnicii îşi trimit copiii pe la alte case cu căni umplute cu apă, lapte sau vin, pe car