Ultimele momente din viaţa Lucicăi Crişan, tânăra omorâtă cu bestialitate la începutul lunii august, au fost reconstituite vineri 29 octombrie de anchetatori. Înconjurat de mascaţi, Daniel Iordan a coborât din maşina Poliţiei cu capul plecat şi cu ochii în lacrimi. În acel moment, curioşii care s-au strâns la locul teribilei crimei nu şi-au mai putut ţine în frâu ura pe care au acumulat-o faţă de criminal şi aproape că au tăbărât pe el.
L-au obligat să dea timpul înapoi cu 3 luni
Daniel Iordan, cel care a comis monstruoasa crimă de pe strada George Coşbuc în noaptea de 6 spre 7 august, a fost adus astăzi la Făgăraş. El a călcat pentru a doua oară în această casă, însă acum a intrat încătuşat. Iordan a fost adus de anchetatori pentru reconstituire. În jurul orei 11.00, timpul a fost dat înapoi pentru criminal, care a parcurs pas cu pas traseul pe care l-a făcut în noaptea fatală pentru tânăra studentă. Primul popas l-a făcut la o altă locuinţă, aflată la mică distanţă de casa Lucicăi, casă în care el încercase să pătrundă şi nu a reuşit pentru că a fost izgonit de câini.
La mai puţin de 20 de minute, Iordan a ajuns în faţa casei unde locuia Lucica Crişan. Aici, criminalul a fost coborât din nou din maşina poliţiei şi în huiduielile asistenţei, a intrat pe poarta casei. Anchetatorii l-au condus la geamul de la parterul imobilului pe unde el a declarat că a pătruns.
„A intrat pe geam şi apoi în următoarea cameră. S-a uitat în baie, apoi în altă cameră şi apoi a urcat la etaj“, a spus fratele victimei, Petruţ Crişan.
La parterul casei se află un televizor cu plasmă, dar se pare că acesta nu l-a tentat. O singură uşă nu a fost deschisă, cea care făcea legătura dintre parter şi etajul casei. Deşi a observat că scările erau nefinisate, Daniel Iordan s-a apucat să cerceteze şi a această parte a casei. Când a ajuns la jumă