Compania americană Logitech a prezentat Wireless Solar K750, prima tastatură solară a companiei. Aceasta se încarcă oriunde există lumină, chiar şi în spaţii închise, eliminând astfel grija bateriilor. Tastatura va fi disponibilă în Europa din luna ianuarie 2011, la un preţ de 79,99 euro.
„Tastatura Logitech Wireless Solar se încarcă de la lumină, dar poate funcţiona în întuneric total cel puţin trei luni. În plus, datorită design-ului conceput din materiale complet reciclabile şi lipsit de PVC, tastatura minimizează amprenta de carbon”, a declarat Denis Pavillard, vice preşedinte de marketing de produs pentru tastaturile şi desktopurile Logitech.
Încărcare de la lumină, chiar şi în interior
Tastatura se încarcă prin sistemul de panouri solare integrat. Nu mai este nevoie de cabluri de încărcare. Aplicaţia pentru energia solară inclusă (disponibilă spre descărcare la logitech.com/k750/solarapp) dispune de un instrument de măsurare a luminii care te ajuta să ştii care e volumul de lumină necesar, te informează despre starea bateriilor şi te alertează atunci când tastatura are nevoie de mai multă energie.
Tastatura solară poate fi încărcată cu lumină artificală şi poate rămâne încărcată cel puţin trei luni în intuneric total. Un indicator al energiei elimină surprizele neplăcute.
Conexiune fără fir
Tastatura Logitech Wireless Solar K750 dispune de conectivitate wireless Logitech Advanced 2.4 GHz, care nu permite întâzieri sau căderi. Tehnologia include criptare AES de 128 biti pentru tastatură, una dintre cele mai eficiente nivele de securitate disponibile la ora actuală.
Logitech Wireless Solar Keyboard K750 va fi disponibil în Europa din luna ianuarie 2011, la un preţ recomandat de 79,99 euro.