Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se bea cimentul dat de Guvern?

Publicat in Romania Libera, luni 1 noiembrie 2010 ·

Multe din cele peste 70 de familii din comuna tulceană Ceatalchioi, rămase fără case în urma inundaţiilor din vară, locuiesc încă în corturi. În acest timp, unii localnici au început să vândă materialele de construcţii primite de la Guvern.

La cârciuma din Ceatalchioi, cimentul, scândurile şi fierul-beton primite ca ajutoare au fost „cotate" pe piaţă în funcţie de preţul băuturii. De exemplu, un sac de ciment a ajuns să valoreze cât un litru de ţuică, un metru cub de lemn pentru acoperiş se vinde pentru un bax de bere sau zece litri de vin. Situaţia este cunoscută inclusiv de autorităţi. „Am atras atenţia primarului şi Poliţiei să stopeze vânzarea materialelor de construcţie acordate de Guvern. Cei care fac astfel de tranzacţii vor răspunde pentru că, la primirea materialelor alocate din fonduri bugetare, au semnat că nu le vor înstrăina şi că le vor utiliza doar la construirea propriilor case", a declarat Vasile Gudu, prefectul judeţului Tulcea. În ceea ce priveşte ajutorarea celor care stau în corturi, prefectul a spus că a obţinut aprobare de la Ministerul Adminis­traţiei şi Internelor pentru transferul a zece case modulare la Ceatalchioi: „Lo­cuin­ţe­le respective vor sosi în Deltă în câteva zile. Casele respective vor fi montate pe platforme în zone ferite de inundaţii.

„Oamenii îngheaţă de frig"

Din păcate, nu ne-am putut ţine de cuvânt să aducem materialele de construcţie la timp pentru a reface până acum casele luate de apă. Nisipul destinat acestor case abia acum soseşte în Tulcea şi nu mai este timp pentru a construi case noi. Nici firmele de construcţii nu au acceptat să participe cu forţă de muncă la refacerea rapidă a locuinţelor sinistraţilor de la Ceatalchioi" Ioan Boieru, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, dă vina pe primarul din Ceatalchioi pentru că sinistraţii dorm încă în corturi pe dig. „Primarul Damianov nu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Eurial Invest, livrează peste 550 de maşini către Grupul Cris-Tim

Mediafax acum o ora
Eurial Invest, dealer oficial al mărcilor Peugeot, Citroën, DS şi Opel îşi consolidează divizia de B2B semnând un parteneriat de un an şi jumătate cu Grupul Cris-Tim, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria FMCG din România. Astfel, o

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum o ora
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate DSP Bucureşti a emis autorizaţia de funcţionare, document care obligă spitalul „să aplice şi să respecte normele antiepidemice şi de igienă în vigoare”

News.ro acum o ora
Spitalul Colentina din Bucureşti, unitate la care internările au fost suspendate săptămâna aceasta, marţi, din cauza „mai multor neconformităţi care puneau în pericol siguranţa pacienţilor şi a personalului medical”, poate relua internările. Direcţi

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro

News.ro acum 43 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară cu o suprafaţă de 6.200 mp şi implică o investiţie de peste 25 milioane euro. Odată cu inaugurarea a

Donald Trump sărbătorește demisia șefului FBI. „E o zi mare pentru America”

Gandul acum 29 minute
Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că demisia directorului FBI, Christopher Wray, este o „zi mare pentru America”. De asemenea, Trump l-a prezentat pe candidatul său pentru această funcție, Kash Patel, drept „cel mai calif

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 2 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum o ora
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°