Două bombe cu destinaţia SUA, descoperite în aeronave ce tranzitau Marea Britanie şi Dubai, dau bătăi de cap responsabililor cu securitatea. Sursa: REUTERS
Cele două bombe asamblate discret în cartuşele unor imprimante şi expediate prin poştă, din Yemen spre SUA, la bordul unor avioane de pasageri sau de transport marfă, arată dimensiunea ameninţării reprezentate de celula al-Qaida din Peninsula Arabică, suspectată că se află în spatele complotului terorist.
Cartuşele de imprimantă încărcate cu pentrită, un explozibil puternic ce ar fi spulberat avioanele, au fost descoperite vineri în Marea Britanie şi Dubai, generând o înăsprire a unor măsuri de securitate în Europa, Orientul Mijlociu şi în SUA, care se pregătesc de scrutinul legislativ parţial de marţi.
Ţintele coletelor explozive expediate prin serviciile UPS şi Fedex păreau să fi fost chiar destinaţiile înscrise pe ele - două sinagogi din Chicago, aşa cum a anunţat, sâmbătă, preşedintele SUA Barack Obama. Premierul britanic David Cameron a apreciat ieri însă că dispozitivul descoperit în avionul care tranzita Marea Britanie părea proiectat pentru a exploda în aer, iar oficialii SUA au dat de înţeles că sunt de acord cu această variantă.
Tânărul fabricant de bombe
Consilierul pe probleme de terorism al preşedintelui Obama, John Brennan, l-a evocat deja pe primul suspect al atentatelor eşuate: fabricantul de bombe Ibrahim Hassan al-Asiri, un tânăr saudit stabilit în Yemen, scrie "Washington Post". Al-Asiri este omul care a asamblat bomba pe care a avut-o asupra lui Farouk Abdulmutallab, nigerianul care a eşuat în încercarea de a arunca în aer un avion de linie, aproape de Detroit, în decembrie 2009.
Tot Ibrahim Hassan al-Asiri s-ar fi aflat şi în spatele atacului cu bombă asupra şefului serviciilor secrete din Arabia Saudită, atac ce s-a soldat d