Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Percheziţii la Biserica Baptistă din Râşnov, în dosarul americanului reţinut pentru trafic de droguri

Publicat in Adevarul, luni 1 noiembrie 2010 ·

În această după-amiază, poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Braşov, sub coordonarea unui procuror de la DIICOT, au descins la Biserica Baptistă.

Timp de câteva ore, anchetatorii au căutat probe care să-l incrimineze pe americanul de 22 de ani, reţinut săptămâna trecută, la Braşov, pentru trafic de droguri de risc.

Potrivit unor surse judiciare, în timpul percheziţiei, oamenii legii ar fi găsit, în podul bisericii, urme de cocaină. Cercetările în acest caz sunt în plină desfăşurare.

Vă reamintim că cetăţeanul american, Jonathan Will Butts, alături de alţi doi români, a fost prins săptămâna trecută, în timp ce încerca să vândă şase grame de haşiş.

Jonathan Will Butts locuieşte la Braşov de mai mulţi ani. Tânărul este fiul unui preot de la o biserică baptistă din Râşnov şi are antecedente penale.

În urmă cu cinci ani, el a primit o condamnare cu suspendare pentru consum de droguri de risc. De această dată, instanţa a decis ca el să fie cercetat în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea. Procurorii, care propuseseră arestarea preventivă, au atacat hotărârea magistraţilor, iar recursul în această cauză se va judeca săptămâna aceasta la Curtea de Apel Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 48 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 56 minute
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 16 minute
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 7 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

VIDEO Accident grav în Slovacia/ Un tren s-a ciocnit cu un autobuz, sunt 4 morți și 5 răniți

G4Media acum o ora
Un tren care călătorea din capitala cehă Praga spre capitala ungară Budapesta s-a ciocnit joi cu un autobuz în sudul Slovaciei, iar accidentul s-a soldat cu cel puțin patru oameni morți și cinci răniți, au declarat oficialii, scrie AP Peste 100 de p

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 5 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 2 ore
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 2 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 7 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Rusia nu este capabilă să realizeze „străpungeri semnificative” pe frontul din Ucraina, afirmă secretarul general al NATO

G4Media acum o ora
După doi ani şi patru luni de când a lansat invazia asupra Ucrainei, Rusia nu este nici acum în măsură să realizeze „străpungeri semnificative” pe câmpul de luptă, a remarcat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat

Vremea

București
acum

27°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

27°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

21°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°