Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Locatarii unei străzi din zona istorică se plâng că traficul le dărâmă casele

Publicat in Adevarul, luni 1 noiembrie 2010 ·

Situaţia de pe Bistricioarei durează de doi ani ani, de când mica străduţă a preluat traficul între două sensuri giratorii importante. Oamenii care ies din curţi direct în stradă au umblat cu jalba pe la autorităţi de nenumărate ori, însă au fost invitaţi să aştepte până când un proiect de modernizare a traficului va primi finanţare europeană.

Strada Bistricioarei, o arteră de câţiva metri lăţime, a ajuns de aproape doi ani să facă legătura între două sensuri giratorii esenţiale pentru traficul din Bistriţa, spre disperarea locatarilor caselor din zonă. În orele de vârf, traficul este infernal, iar pe partea dreaptă (cum se vine dinspre strada Liviu Rebreanu) locatarii ies din case direct în strada circulată. Deşi fac memorii peste memorii pe la autorităţi, ultimul fiind trimis săptămâna trecută, soluţiile primite nu par viabile. Riscă să ajungă sub roţile maşinilor Leotina Moldovan este una dintre persoanele care locuiesc pe strada Bistricioarei într-o casă veche din secolul al XVIII-lea, în stil baroc, un imobil situat pe colţ cu strada Liviu Rebreanu. Ea a semnat alături de ceilalţi vecini ai săi plângerile pe care le-au adresat Primăriei Bistriţa, ultima în urmă cu o săptămână. Ei cer autorităţilor să interzică circulaţia maşinilor mari în zonă şi construirea unui trotuar. „Totul a început acum doi ani de când s-au amenajat acele scuaruri şi s-au făcut două benzi de circulaţie. Când trec maşinile, ai impresia că e cutremur. Am noroc că imobilul unde locuiesc are fundaţia solidă, dar tot simt", povesteşte cu tristeţe pensionara. Ea mai spune că nu trece o săptămână în care maşinile de mare tonaj care iau virajul să nu-i distrugă burlanul casei sale. „M-am săturat să-l tot repar. În plus, trotuarul e foarte mic şi eşti expus oricând să cazi sub roţile maşinii. Trotuarul ar trebui să ai cel puţin un metru, iar circulaţia ar trebui restricţionată pe o şosea aş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 7 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 4 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 4 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 8 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°