De la CNN am aflat pentru prima dată, acum o lună şi ceva, că Mark Ronson mai scoate un album. Ştirista anunţa cu patos noua atitudine a londonezului. Sigur, cînd compari Lady Gaga şi Katy Perry cu echivalentele lor britanice, e firesc să ai revelaţii. Apoi l-am văzut pe el, cu părul oxigenat, şi chiar am crezut că albumul respectiv va suna diferit. Ei bine, nu. Acelaşi 808, aceleaşi sintetizatoare. Doar că de data asta nu mai e vorba de nişte coveruri aproape kicioase, ci de multe colaborări (Q-Tip, Ghostface Killah, Andrew Wyatt, Simon leBon sau Boy George), şi versuri chiar scrise, nu printate.
Record Collection este enervant. În afară de Bang Bang Bang şi Somebody To Love Me (asta poate pentru că am o simpatie pentru Wyatt şi Boy George) restul este gregar ca însuşire generală. Supunerea fără comentarii a celebrităţilor la beaturile repetitive şi plictisitoare ale lui Ronson m-au făcut să arunc căştile pe birou şi să promit că data viitoare cînd voi asculta ceva produs de acest individ va fi atunci cînd voi donwloada iarăşi Stop Me sau cînd voi merge la un concert al său, undeva într-un club imens, unde miroase a parfumuri scumpe, iar femeile te privesc de sus, excitate deopotrivă.
Acum despre hituri. Cum spuneam, doar Somebody to Love Me pare să surprindă ceva din a doua jumătate a anilor ‘80, cu toate că poate fi uşor confundat cu o piesă făcută de Miike Snow înşişi! Bang Bang Bang este la fel de bună ca primul hit Gnarls Barkley, iar The Bike Song este penibilă prin falsul Kyle Falconer, puştanul idiot cu pletele în vînt care merge pe bicicletă ca şi cum acest fapt ar fi mare lucru, vocalist al trupei fără viitor, The View. Gunna ride my bike until I get home. Bine, cînd ajungi acolo poate te apuci de nişte muzică.
Vezi şi mihaitita.blogspot.com
De la CNN am aflat pentru prima dată, acum o lună şi ceva, că Mark Ronson mai scoate
