Tradiţia manifestării va continua cu ceva mai puţin festivism, dar cu mai mult umor. Mircea Bodolan , directorul Teatrului "Maria Filotti", a precizat că ediţia de anul acesta a Festivalului "Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila" va fi una cu specific balcanic, care se va axa foarte mult pe spectacole de comedie.
Comedia va fi cuvântul de ordine, după cum arată Bodolan, şi asta fiindcă publicul brăilean, în marea lui majoritate, preferă acest gen de spectacol.
Însă anul viitor se are în vedere organizarea unei ediţii internaţionale care va avea şi o temă.
Festivalul de anul acesta va fi ceva mai restrâns.
"Având în vedere că suntem într-un an de austeritate financiară, dar plecând de la ideea că festivalul trebuie neapărat să aibă loc, ediţia aceasta va fi una mai restrânsă, fără prea mult festivism", a declarat directorul teatrului.
Tot el a mai spus astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în prezent se preocupă de popularizarea festivalului şi că îşi doreşte o promovare agresivă, cu un impact puternic asupra publicului.
Doar o trupă din străinătate a confirmat
Festivalul "Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila" va avea loc între 22 şi 28 noiembrie 2010.
Până la acest moment, au confirmat participarea trupe din Baia Mare, Alba Iulia, Galaţi, Giurgiu, Bucureşti, dar şi Teatrul Vasil Drumev Shumen din Bulgaria.