Până la 1 mai 2011 se vor mai realiza 75 km
Cei 600 km din reţeaua de distribuţie vor fi gata până la sfârşitul anului 2012
Demarat în luna iunie 2008, proiectul reţelei metropolitane de fibră optică pentru telecomunicaţii în municipiul Bucureşti - Netcity, va fi finalizat, până la sfârşitul anului 2012, dezafectarea ultimelor opt zone fiind demarată la sfârşitul săptămânii trecute.
În ceea ce priveşte lungimea reţelei, Primăria a anunţat că, în prima etapă s-au realizat aproximativ 900 km (300 km reţea principală şi 600 km reţea distribuţie). Realizarea canalizaţiei a început la data de 01 septembrie 2009, până în luna iunie 2010 fiind finalizaţi 70 km, urmând ca până la 31 decembrie să se mai realizeze 155 km şi până în luna mai a anului viitor încă 75 km. "Cei 600 km de reţea distribuţie se vor realiza până la sfârşitul anului 2012", a anunţat vineri Primăria, precizând că, pentru etapa a II - a a fost organizată licitaţia pentru studiul de fezabilitate, fiind în faza de semnare a contractului.
Vineri a început dezafectarea cablurilor din opt zone
Potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti, operatorii au avut la dispoziţie patru luni pentru a finaliza migrarea, fiind anuntaţi la începutul lunii iulie despre finalizarea acestei bucle funcţionale, motiv pentru care municipalitatea a trecut la dezafectarea cablurilor aeriene abandonate, împreună cu RATB, ENEL şi Luxten. "Este datoria Municipalităţii să dezafecteze cablurile aeriene abandonate ca urmare a procesului de reamplasare/migrare", a comunicat PMB, precizând că toate "cablurile rămase acum pe stâlpi nu mai sunt active" şi sunt tratate ca fiind abandonate.
Conform Dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti nr.1396 din 26.10.2010, vineri au început operaţiunile de desfiinţare a reţelelor de comunicaţii electronice montate aerian pe stâlpii situaţi pe a