Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât costă o plantaţie de viţă-de-vie la cheie

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 1 noiembrie 2010 ·

Pentru a deţine o podgorie şi a intra pe piaţa vinului, este suficient să ai un teren bun pentru cultura viţei-de-vie şi câteva mii de euro pentru fiecare hectar.

Proprietarii terenurilor agricole care se gândesc să înfiinţeze o plantaţie viticolă nu mai trebuie să-şi bată capul cu lucrările necesare. Este suficient să apeleze la o firmă specializată care le va oferi o plantaţie la cheie şi, ulterior, consultanţă pentru întreţinerea viei timp de trei ani.

"Oamenii vin la noi pentru a stabili dacă terenul are potenţial pentru viţa-de-vie şi dacă totul este în regulă, trecem la acţiune, iar în câteva luni, în funcţie de sezon, proprietarul are o plantaţie de vie la cheie. Pentru fiecare hectar înfiinţat se plăteşte o sumă cuprinsă între 12.000 şi 16.000 euro, dar beneficiarul nu trebuie decât să vină la finalul lucrărilor să preia afacerea. În plus, oamenii îşi pot recupera jumătate din suma cheltuită de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, din fondurile puse la dispoziţie de UE", a explicat Ionuţ Dincă, directorul general al Paolo Consult.

Cei care doresc să nu aibă prea multe bătăi de cap cu întreţinerea viei au posibilitatea de a cere consultanţă ulterioară înfiinţării plantaţiei. "Timp de trei ani, specialiştii noştri vor răspunde oricăror solicitări venite din partea beneficiarilor. Dacă apar probleme tehnice sau legate de cultură, noi intervenim pentru a le remedia", a arătat Dincă.

În prezent, la serviciile firmei apelează mai ales proprietarii de terenuri foarte mari, marii viticultori care vor să-şi refacă sau să-şi extindă plantaţiile. Dar şi proprietarii unor suprafeţe de câteva hectare pot solicita o afacere la cheie în domeniul viticol. Până acum, doar 10% dintre beneficiari sunt proprietari de terenuri de sub 10 hectare. În România, suprafaţa cultivată cu viţă-de-vie este de 180.000 hectare,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 5 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum o ora
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas anunţă că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

News.ro acum 57 minute
Hamas a anunţat că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care ar arăta incidentul şi că, în acest stadiu, "nu poate confi

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 43 minute
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 35 minute
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 3 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România

Mediafax acum 28 minute
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile prezidenţiale din România. Întâlnirea a avut loc în cadrul Programulului electoral de observare a alegerilor pentru Preşedintele

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum o ora
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°