Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Energomur a lăsat Târgu-Mureşul în frig

Publicat in Romania Libera, luni 1 noiembrie 2010 ·

Sute de familii din Târgu-Mureş suferă de frig în propriile apartamente din cauza impasului în care a ajuns furnizorul de energie termică SC Energomur SA din cauza datoriilor acumulate faţă de E On Gaz. Centralele termice care dădeau apă caldă şi încălzire apartamentelor din oraş au rămas fără gaz, iar concesionarea sistemului de termie unui investitor privat nu va rezolva problema acestor familii. În această situaţie, consilierii locali de la Târgu-Mureş au decis să acorde de la bugetul local un ajutor de urgenţă familiilor cu pricina pentru a încerca să le ajute să-şi rezolve problema încălzirii şi a apei calde. De bani vor beneficia deocamdată doar 360 de familii care au depus cereri la Primărie.

Sprijinul va fi extins

„360 de familii care şi-au depus la noi solicitări vor primi un ajutor social pentru a-şi rezolva problema termiei în acest an. Deci să aibă apă caldă şi căldură. În ceea ce priveşte următoarele cereri pe care le vom primi, acelea din zona concesionată, noi estimăm undeva la 600-700 de familii încă, vor trebui ca domnii consilieri să voteze din nou dacă vor dori", a declarat Claudiu Maior, viceprimarul PDL de la Târgu-Mureş. Acordarea ajutorului de urgenţă vine la începutul lunii noiembrie după ce acelaşi viceprimar şi mai mulţi aleşi de la Târgu-Mureş dădeau asigurări că târgumureşenii fără venituri peste 769 de lei vor beneficia de un credit furnizor pentru montarea de centrale termice de apartament. Acest credit ar fi urmat să fie garantat de municipalitate, însă pentru că oamenii nu au fost de acord să îşi pună apartamentele gaj, Primăria a renunţat la această soluţie contestată de mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai opoziţiei care vedea în fapt o afacere pentru firmele de centrale termice apropiate executivului Primăriei.

Ajutorul de urgenţă aprobat de consilierii de la Târgu-Mureş este în valoare de 1

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Cristian Tudor Popescu, după ce SNSPA l-a propus pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace: „Am crezut că m-a lovit damblaua”

Libertatea acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a ironizat propunerea făcută de SNSPA, condusă de Remus Pricopie, de a-l nominaliza pe președintele SUA, Donald Trump, la Premiul Nobel pentru Pace.

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 4 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum o ora
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°