Tudor Niculescu, principalul sponsor al echipei Steaua Turabo, visează la profit. Cum poate fi sportul transformat în business (şi încă într-unul profitabil), şi când vom putea arunca la coş părerea că în afaceri n-au ce căuta emoţiile.

Despre sport ni se spune, de ani buni, că e un business. Şi atât de bine s-a strecurat ideea asta - că sportul e o afacere - în mintea şi memoria noastră colectivă, încât azi, când vorbim despre performanţă sportivă, vorbim automat despre management performant şi, implicit, despre profit.

Problema e că există unele sporturi unde, pentru moment, toată performanţa sportivă posibilă azi la nivel intern şi tot managementul performant din lume nu-ţi pot aduce, implicit, şi profitul. Mai mult, nu-ţi pot aduce nici banii înapoi.

Problema Profitului

În România, unul dintre aceste sporturi, nu singurul, pare să fie baschetul. Acum, lucrul acesta nu o să mire pe nimeni. Baschetul nu face bani. Şi ce-i cu asta? Dar ar mai fi ceva. O curiozitate - dacă nu face bani, ce caută oameni de afaceri „rasaţi" în baschet? Ok, am auzit povestea cu investiţia din pasiune.

Dar în cazul baschetului, nu o cred. Şi nu o cred pentru că, aşa cum spune fondatorului Turabo (principalul sponsor al echipei Steaua Turabo - de unde şi alăturarea numelor), Tudor Niculescu, din pasiune poţi investi 100.000 de euro, din care îţi construieşti o echipă de tineri şi gata. Ai o jucărie - cum o spune el. Numai că azi, chiar dacă nu fac bani, echipele de baschet nu sunt jucării.

Sunt acţiuni într-o „companie Baschet" care va începe să facă, mai devreme sau mai târziu, profit. Iar cine va avea cele mai bune acţiuni („cele mai bune echipe"), va face cei mai mulţi bani. Când? Asta depinde doar de management. Dar baschetul e o companie sănătoasă care mai are nevoie doar de câţiva acţionari puternici, şi doar de câteva idei