Copiii au iniţiat un proiect european de teatru la care participă elevi din încă alte şase state
Chiar de la începutul acestui an şcolar, „tinerii actori” au început activitatea în cadrul noului proiect multilateral Comenius „European Children on the Same Stage”, pe care l-au câştigat şi care este finanţat de Comisia Europeană şi este administrat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.
„După alte două proiecte europene la care au colaborat în anul 2008, şi cu palmaresul de premii obţinute la diferite concursuri şi festivaluri, la care au participat, copiii speră să aibă rezultate foarte bune şi la acest proiect” a spus profesoara Marinela Anghel.
„Este pentru prima dată când derulăm un proiect iniţiat chiar de noi şi succesul acesta a fost recompensat de Consiliul Judeţean Giurgiu care a hotărât să-l cofinanţeze cu suma de 5.000 de lei”, a menţionat profesoara Anghel.
Ea a mai amintit şi câştigarea Premului ll la Festivalul Naţional „Teaching Through Acting”, de la Galaţi, din anul 2009, când piesa „Scufiţa Roşie”, în interpretarea elevilor de clasa a şasea, de la Şcoala nr. 7, Ruxandra Staicu, Niculae Rareş şi Ana Georgescu, a întrecut reprezentaţii ale elevilor de clasa a Vlll-a.
„Vom avea spectacole în Grecia şi în Spania”
Proiectul „European Children on the Same Stage” este structurat în două etape, care se vor desfăşura pe parcursul anilor şcolari 2010-2012.
În prima etapă a proiectului, copiii din fiecare ţară participantă, România, Grecia, Turcia, Spania, Polonia, Bulgaria şi Slovenia, vor prezenta o piesă de teatru, la alegere, în limba naţională.
„Preferata elevilor noştri a fost piesa