Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniela Vlădescu şi Metin Cerchez, oamenii lui Vadim la Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, luni 1 noiembrie 2010 ·

Cu două zile în urmă, a avut loc cel de-al cincilea Congres al PRM. Corneliu Vadim Tudor a fost reales preşedinte al PRM, iar delegaţii au confirmat prin vot şi lista care cuprindea conducerea partidului propusă de preşedinte.

Astfel, din echipa de conducere a PRM fac parte 12 vicepreşedinţi: Gheorghe Buzatu, Constantin Găucan, Carol Dina, Victor Teodor Iovici, Codrin Ştefănescu, Marius Marinescu, Dan Dumitru Zamfirescu, Ioan Aurel Rus, Cristian Stănescu, Adrian Popescu, Ilie Miriţă şi Florin Simion. Delegaţii la Congres l-au votat pentru funcţia de secretar general pe Gheorghe Funar, lista conducerii partidului cuprinzând şi un număr de 13 secretari executivi. Aceştia sunt: Anca Petrescu, Vladimir Sfârşirotu, Dumitru Adrian, Mircea Stoian, Corneli Bichineţ, Mihai Trecin, Mihaela Ionescu, Marcelina Pătraşcu, Dumitru Codreanu, Amza Mărgărit, Ilie Ilaşcu, Dumitru Badea şi Costel Avram. Din conducerea partidului vor mai face parte un număr de 24 de membri, printre care Irina Loghin, Angela Buciu, Eugen Mihăescu, Costantin Bebe Ivanovici, Ana Maria Prodan, Daniela Vlădescu, Metin Cherchez, Ion Cârciumaru şi Mitzura Arghezi. Liderul PRM al filialei judeţene Constanţa, Mircea Stoian, a fost contactat pentru a preciza ce constănţeni se află în conducerea naţională a partidului. "Eu am fost ales secretar executiv al Biroului Permanent Naţional (BPN) şi avem şi un membru în BPN, pe fostul senator Ion Cârciumaru", a declarat Stoian, fără a-i menţiona pe alţi doi concitadini, Daniela Vlădescu şi Metin Cerchez. Cu toate că, în primă instanţă, părea doar o coincidenţă de nume, Daniela Vlădescu din conducerea PRM este chiar directoarea Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski". "Eu mă aflam acolo pentru a participa la programul artistic, nu ştiam însă că am fost şi propusă pe lista de conducere. Mă bucur că este aşa. Sunt membră a PRM din luna iunie şi până

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 4 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

Europa League: FCSB obţine un punct în meciul cu Hoffenheim

Mediafax acum 2 ore
În etapa a şasea din Europa League, în faţa a mii de suporteri români, FCSB a terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat în deplasare la echipa germană Hoffenheim. În primele cinci etape, FCSB a înregistrat trei victorii, un rezultat de egalitate ş

A murit Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK

Mediafax acum o ora
Nicu Sârghea, toboşarul trupei VUNK, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Nicu Sârghea a fost găsit decedat în locuinţă, cel mai probabil în urma unui accident vascular.

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum o ora
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 5 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma de la Ciolpani: „Am fost pentru că m-au rugat. Nu am participat la discuție”

Adevarul acum 47 minute
Călin Georgescu a recunoscut în această seară, la Realitatea Plus, a fost sâmbătă la ferma de la Ciolpani, unde s-a aflat și Horațiu Potra. Acesta a spus, însă, că nu a participat la discuțiile dintre echipa sa de pază și Potra.

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 2 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 55 minute
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 7 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 7 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°