Pentru Teatrul "Maria Filotti" au fost demarate procedurile de obţinere a unei finanţări nerambursabile prin Programul Operaţional Regional (POR).
Proiectul "Restaurarea şi consolidarea clădirii Teatrului Maria Filotti", aprobat de consilierii municipali în ultima şedinţă, are valoare totală de circa 20 milioane lei, contribuţia municipalităţii fiind de 2%.
La capitolul arhitectură şi rezistenţă au fost prevăzute lucrări de desfacere asupra trotuarului din asfalt, a tâmplăriei din lemn de brad, a pardoselii interioare deteriorate, precum şi a parapeţilor de pe faţadele principale.
De asemenea, vor fi efectuate lucrări de restaurare a finisajelor degradate, a pardoselii din marmură, a componentelor artistice din zonele afectate, refacerea şarpantei şi a streşinii, izolarea termică a podului, refacerea învelitorii din tablă de cupru, refacerea tencuielii exterioare şi interioare, refacerea tâmplăriei, a finisajelor sălii de spectacol, realizarea unor facilităţi pentru persoanele cu handicap, lucrări de hidro şi termoizolaţii la faţadele secundare.
În plus, au fost incluse lucrări de refacere a instalaţiilor sanitare şi de canalizare pluvială, a reţelei electrice şi a celei termice, prin înlocuirea unui cazan din cele două ale centralei, înlocuirea boilerelor cu un schimbător de căldură împreună cu un vas de acumulare de 2.000 litri.