Halloween-ul a fost marcat şi la Făgăraş. Şi cum altfel decât printr-o serie de petreceri, însă de această dată unele au avut şi scopuri caritabile. Adolescenţii făgărăşeni şi-au achiziţionat tot felul de măşti astfel încât să fie în ton cu evenimentul.
Liceenii făgărăşeni şi-au propus ca anul acesta distracţia să fie îmbinată cu utilul. De aceea, în urmă cu o lună ei au declanşat o campanie numită, „Copiii fără Moş Crăciun“, prin care doresc să se strângă cât mai multe fonduri pentru cei mai mici făgărăşeni, care nu au avut parte până acum de daruri. Astfel, duminică seara a avut loc prima acţiune de strângere de fonduri. Organizatorii au pregătit o petrecere într-un local din Făgăraş cu ocazia sărbătorii tuturor sfinţilor. „Ne bucurăm că am ajuns aici şi am reuşit să organizăm această petrecere. Văd că tinerii făgărăşeni au răspuns pozitiv invitaţiei noastre şi ne bucurăm. Chiar vrem ca acest Crăciun să fie pentru cei mici unul mai fericit. Deocamdată, nu am ales copiii care vor avea Moş Crăciun anul acesta, însă sunt sigur că sunt destui micuţi ai căror părinţi nu îşi permit să îi bucure de sărbători. Poate vom reuşi să-i ajutăm şi pe cei de la grădiniţele din zona rurală, care am înţeles că nu prea au jucării. De aceea, îi invităm pe toţi făgărăşenii care doresc să facă o faptă bună să vină cu jucării la sediul Televiziunii Făgăraş“, a spus unul dintre organizatori.
În cadrul petrecerii s-au desfăşurat mai multe concursuri, iar distracţia a fost la cote maxime.
Până de Crăciun, vor avea loc mai multe activităţi de acest gen. Liceenii au deschis un cont în care vor ajunge toţi banii pe care îi vor obţine prin aceste acţiuni caritabile. Iar în ajunul Crăciunului, ei vor fi moşi pentru mai mulţi copii care nu au avut până acum parte de daruri sub brad.
(Iulia Grecu)
Halloween-ul a fost marcat şi la Făgăraş.