In ciuda parerilor contrare, exista un punct in care viata guvernantilor se intalneste cu cea a cetatenilor: umilinta. Desi imprejurari diferite i-au asezat in pozitia impotriva careia a luptat acest neam secole de-a randul, de foarte putine ori cu succes, iata si solidaritatea dupa care plangem cu amaraciune, in numele acelei capre care trebuie sa piara, de vreme ce salasuieste peste gard.
Doar ca nu e motiv de bucurie. La cateva luni dupa ce am decretat ca nu avem nevoie de banii FMI, ne-am dat jos cusma, am framantat-o in maini si am conchis ca decat cu foamea in gat, mai bine cu gatul in lat. Sa vina banii, facem orice!
Si au venit. Cu toate ca filosofia Fondului, rezumata la reducerea cheltuielilor publice, cu ignorarea aplecarii spre masuri de natura a stimula sectorul productiv, a ratat insanatosirea economiilor unor state care au purces ca noi spre pusculita otravita, nu aveam alta cale pentru a evita nu inghetarea pensiilor si a salariilor, ci oprirea platii acestora. Dar am sperat ca dracul nu e atat de negru, doar romanilor nu le da Dumnezeu cat pot duce.
Recentele evenimente insa arata ca dracul chiar nu e blond. Supararea contabililor marii finante pe posibilele pierderi ale sectorului bancar din cauza aplicarii OUG 50, care protejeaza intr-o oarecare masura populatia, arata exact juliturile din genunchii romanilor. Dr aceasta data, ale guvernantilor.
FMI n-a fost nici o secunda preocupat de faptul ca reducerea cu 25 la suta a salariilor ii va aduce pe bugetari in situatia de a rivaliza cu cei din Africa neagra. Dar, stiu, masurile sunt la latitudinea Guvernului, tot ce face FMI este sa aplice o formula matematica pentru a constata daca ele sunt viabile din punct de vedere macroeconomic.
Pai daca-i asa, de unde interferentele in politica fiscala? Unde poate Emil Boc interveni si unde ii este int
