Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarkozy şi Cameron consideră "foarte gravă" ameninţarea teroristă în Europa

Publicat in Romania Libera, marți 2 noiembrie 2010 ·

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi primul ministru britanic David Cameron au calificat marţi drept "foarte gravă" şi "extrem de serioasă" ameninţarea teroristă în Europa, mai ales faţă de ţările lor, informează Reuters. Într-o declaraţie comună adoptată la summitul bilateral desfăşurat la Londra, cei doi lideri au anunţat întărirea cooperării între Londra şi Paris "împotriva tuturor formelor de terorism, în interiorul şi în exteriorul ţărilor" lor. "Credem că ameninţarea al cărei obiect suntem este foarte gravă", a declarat David Cameron în conferinţa de presă comună. "Nu avem intenţia, în acest moment, să schimbăm nivelul de ameninţare pe care l-am evaluat. Este un nivel de alertă foarte ridicat", a spus premierul britanic.

La rândul său, preşedintele francez a estimat ca "extrem de serioasă" această ameninţare şi a dat asigurări că vigilenţa Parisului şi Londrei este "totală". "Lucrăm împreună cu aliaţii noştri oră de oră şi încercăm să ne armonizăm răspunsurile", a spus Sarkozy, precizând că a convocat pentru miercuri, la Paris, o reuniune a responsabililor francezi de securitate.

Potrivit Agerpres, Nicolas Sarkozy a refuzat să comenteze pe marginea incidentului cu coletul-capcană descoperit luni la Atena şi care îi era destinat. "Nu intenţionez să le fac publicitate oamenilor care acţionează astfel", a explicat el. În aceeaşi conferinţă de presă, David Cameron a subliniat că ameninţarea teroristă trebuie combătută mai ales în Afganistan şi Yemen, pentru că "atunci când ea depăşeşte frontierele, şi reacţia noastră trebuie să fie transfrontalieră". "Nu există un singur răspuns, avem nevoie de o ripostă la toate nivelele", a insistat premierul britanic, care a condus în cursul dimineţii o reuniune guvernamentală pe acest subiect.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi primul ministru britanic David Cameron au calificat marţi drept "foarte g

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 29 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 53 minute
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum 54 minute
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum 48 minute
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Scholz se ține tare. Respinge în continuare utilizarea armelor germane împotriva unor obiective din Rusia

Ziare.com acum 59 minute
Cancelarul german Olaf Scholz insistă ca armele furnizate de ţara sa Ucrainei să nu fie utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, consemnează duminică dpa. "Avem reguli clare convenite cu Ucraina pentru livrările de armament făcute

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

26°
dum.

12°/26°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°