Consiliul Concurenţei a autorizat concentrarea economică realizată prin achiziţionarea de către S.C. Novadex & CA S.R.L. a unui procent din părţile sociale ale fiecăreia dintre societăţile: S.C. Nordexim Coffee Services S.R.L., S.C. ATV Distribution S.R.L. şi S.C. Premium Coffee Services S.R.L.
S.C. Novadex & CA S.R.L. face parte din Grupul Aquila şi îşi desfăşoară marea parte a activităţii în domeniul achiziţionării şi închirierii de apartamente şi spaţii comerciale mici.
Companiile S.C. Nordexim Coffee Services S.R.L., S.C. ATV Distribution S.R.L. şi S.C. Premium Coffee Services S.R.L. fac parte din grupul Nordexim. Aceste companii activează pe piaţa comercializării cu amănuntul a produselor alimentare prin aparate automate de tip vending, pe piaţa comercializării cu amănuntul a cafelei şi produselor asociate destinate aparatelor automate şi pe piaţa comercializării cu amănuntul a apei potabile îmbuteliate destinate dozatoarelor.
Pieţele afectate de acestă tranzacţie sunt
-piaţa comercializării cu amănuntul a cafelei şi a produselor alimentare prin aparatele de tip vending (băuturi reci, prăjituri ş.a.) din oraşele Sibiu, Vâlcea, Piteşti, Ploieşti, Buzău, Brăila, Galaţi, Tulcea, Slobozia, Constanţa, Bucureşti;
- piaţa comercializării cu amănuntul a cafelei şi a produselor asociate destinate aparatelor de tip espresor din oraşele Sibiu, Vâlcea, Piteşti, Brăila, Galaţi, Tulcea, Ploieşti, Buzău, Constanţa, Bucureşti;
-piaţa comercializării apei potabile îmbuteliate destinate dozatoarelor din oraşele Vâlcea, Piteşti, Constanţa.