Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vechile dispute teritoriale tensionează relaţiile la Pacific

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 2 noiembrie 2010 ·

Japonia a decis azi să-şi recheme, temporar, ambasadorul la Moscova, pe fondul disputei bilaterale teritoriale, alimentate de recenta vizită a preşedintelui rus Dmitri Medvedev în insulele Kurile, teritoriu rusesc revendicat de niponi, potrivit Reuters. Sursa: Reuters

Ministrul de externe Seiji Maehara a precizat că doreşte să primească mai multe detalii de la ambasador cu privire la vizita şefului statului rus, pe care Tokyo a apreciat-o ca „foarte regretabilă”.

Anterior, autorităţile de la Tokyo l-au convocat pe ambasadorul rus pentru a cere explicaţii cu privire la vizita lui Medvedev. Moscova a apreciat că reacţia guvernului japonez este „inacceptabilă”.

Este o răcire a relaţiilor, dar nu un blocaj total – un purtător de cuvânt al guvernului nipon a declarat ieri că o întâlnire programată pentru luna aceasta între Medvedev şi premierul Japoniei, Naoto Kan, nu a fost anulată. Ministrul japonez al economiei, Banri Kaieda, a apreciat totuşi că este îngrijorat de impactul acestui conflict diplomatic asupra relaţiilor economice bilaterale.

Un teritoriu rus, revendicat de japonezi

Luni, Medvedev a ajuns în Kurile, unde s-a întâlnit cu localnicii din insula Kunashir, cărora le-a promis mai multe investiţii ruseşti. Prima vizită a unui şef de stat rus în aceste insule, situate între peninsula rusă Kamceatka, în nord, şi insula japoneză Hokkaido, în sud, a fost criticată de partea niponă.

Moscova şi Tokyo îşi dispută cele patru insule pe care japonezii le numesc Teritoriile de Nord, aflate într-o zonă bogată în peşte, depozite de minerale şi, potrivit unor analize, chiar rezerve de petrol şi gaz. Ele au fost anexate sovieticilor pe 18 august 1945, la trei zile după anunţul de capitulare al Japoniei.

Acest diferend împiedică de 65 de ani semnarea unui tratat de pace între cele două ţări.

O prob

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum o ora
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 7 minute
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 57 minute
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Marea Britanie anunţă restabilirea relaţiilor diplomatice cu Siria

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Regatul Unit a anunţat sâmbătă restabilirea relaţiilor sale diplomatice cu Siria, întrerupte de mai bine de un deceniu, cu ocazia primei vizite la Damasc a ministrului său de externe, David Lammy, de

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Accident aviatic în Austria. Patru morți după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni

Adevarul acum 32 minute
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă într-o zonă împădurită din vestul Austriei, provocând un incendiu care a cuprins pădurea din apropiere. Toate cele patru persoane aflate la bord, cetățeni germani, și-au pierdut viața în accident.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 8 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°