„Măsură pentru măsură“, spectacolul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, a deschis nu foarte inspirat Festivalul Naţional de Teatru (Bucureşti, 30 octombrie - 7 noiembrie). Cu o primă parte care pune pe fugă jumătate din spectatori şi o a doua parte care decimează ce a mai rămas, spectacolul regizat de Matthias Langhoff nu-şi atinge faima preconizată.
Spectacolul lui Langhoff îşi dezvăluie intenţiile în prima jumătate de oră, multiplicându-şi formulele de bază timp de încă trei ore şi jumătate.
Nimic care să trădeze un mare spirit regizoral inovator: naraţiune spusă ca la tablă de un elev de nota 7 (cu plus), cu intonaţie „dandiaconesciană", previzibilitate spartă de alunecări umoristice în derizoriu, pe scurt, o incapacitate de a alimenta eventuale formule originale cu energia grea a textului lui Shakespeare.
Regizorul german n-a rupt gura târgului. Nici măcar n-a făcut-o să râdă, pentru că n-a avut răbdare să afle la ce umor reacţionează publicul român; poantele sunt prea explicite şi subestimează rafinamentul spectatorului.
Dreptate de la „marinar"
Regizorul german a făcut din „Măsură pentru măsură" o comedie cu pătrunderi în actualitate, lăsându-i pe actori în ofsaid şi inoculându-le sentimentul că nu se află în spectacolul în care trebuie (cel mai bine se vede asta la actorii din rolurile principale, András Hatházi şi Zsolt Bogdán).
Firul narativ este tocat de ieşiri din convenţie total nereuşite, presupus amuzante dar, de fapt, seci şi bulversante. În „sforţarea" actualizării, publicului îi trec pe la urechi sintagma „să trăiţi (mai) bine" şi numele lui Teodor Meleşcanu şi lui Mugur Isărescu, iar codoşul jucat de András Hatházi jură că va ajunge până la marinar (chiar aşa este în text) dacă de asta e nevoie să-şi facă dreptate.
La un moment dat, un personaj care finalizează un dial
