Avem un dosar numit „Prostituate pentru VIP-uri” fără VIP-uri şi deocamdată şi fără prostituate. De zile bune, prin micul târg Alba Iulia circulă lista probabililor clienţi ai fetelor. Politicieni şi oameni de afaceri de la toate partidele şi din toate mediile se înghesuie pe aceste liste neoficiale, uniţi de un singur lucru: suspiciunea care planează asupra lor. Se aude de unul, de celălalt… Unele nume sunt surprinzătoare, iar altele nu mai miră pe nimeni.
Oficial, însă, din dosarul denumit prezumtiv „Prostituate pentru VIP-uri” nu avem încă informaţiile despre VIP-uri. Vă imaginaţi: VIP-uri de Alba! Când dosarul va fi public şi aceste informaţii vor fi şi ele publice, atunci veţi vedea: va ploua cu ipocrizie. Politicienii care (doar întâmplător) nu se vor regăsi pe listă vor respira ușurați și apoi imediat vor poza în fete mari şi îi vor acuza pe ceilalţi de imoralitate. Vor mima surpriza, consternarea, indignarea și mai ales vor mima rolul de soţi şi taţi model şi, la următoarele alegeri, vor poza în afişe alături de familie (deși ar putea la fel de bine să pozeze și alături de famiglie), pentru a se „distanţa” de ceilalţi. Vă propun un exercițiu: în absența unor repere morale incontestabile printre politicieni, să îi recunoaștem pe ipocriți după cât de tare îi vor acuza pe ceilalți.
O să dau și un exemplu legat de cât de ipocriți pot fi politicienii. În urmă cu câțiva ani, pe vremea când eram la România liberă și lucram împreună cu Mihai Lazăr și Alex Crâsnic la un proiect de paparazzi politic (adică îi fotografiam pe politicienii din județele Transilvaniei, la serviciu, în timpul normal de lucru plătit din bani publici), am surprins fără intenție una dintre ”ținte” în timp ce își vizita o tânără ”colegă” de partid care locuia în alt oraș. Niciodată nu am făcut public numele lui și nici fotografii care l-ar fi putut compromite, pentru că am consi