20 de partide şi 20 de candidaţi independenţi s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie din Republica Moldova.
Aceste alegeri sunt considerate decisive pentru viitorul european al ţării. Cu toate acestea, pericolul absenteismului este mai mare ca niciodată. Autorităţile caută metode originale şi chiar mioritice ca să crească interesul cetăţenilor faţă de alegeri.
Pe 28 noiembrie, moldovenii vor face a treia încercare din ultimele 18 luni, de a vota un parlament capabil să-l aleagă pe şeful statului. După revoluţia tinerilor din 7 aprilie 2009, comuniştii au fost debarcaţi de la putere, guvernarea fiind preluată de o coaliţie liberal-democrată care până acum s-a zbătut în scandaluri plictisitoare, dar care a reuşit, totuşi, să atragă simpatia Uniunii Europene şi a Statelor Unite.
ELECTORAT DESCURAJAT
Atmosfera electorală din Republica Moldova este neinteresantă pentru oamenii simpli. Partidele nu produc teme interesante de dezbateri. La întâlnirile cu alegătorii, fruntaşii partidelor din alianţa de guvernare se atacă reciproc, iar aceasta creşte dezamăgirea în rândul propriului electorat. Sociologii spun că prin comportamentul lor partidele componente ale coaliţiei îşi determină electoratul să rămână acasă în ziua alegerilor ori, în cel mai bun caz, să aleagă din nou răul cel mai mic.
Pe acest fundal, riscul invalidării viitoarelor alegeri din cauza absenteismului este, potrivit analiştilor, foarte mare. Conştiente de acest pericol, autorităţile responsabile de organizarea alegerilor au început difuzarea unui spot în care cheamă populaţia la alegeri într-o manieră mioritică. Renumita piesă "Lume-lume, soro lume" este cântată în spotul video de diferite categorii de cetăţeni cu drept de vot - de la studenţi până la pensionari, iar la final oamenii sunt chemaţi să iasă la vot.
Dezinter