- Comentariu - nr. 663 / 2 Noiembrie, 2010 De facto, procesul de magharizarea a inceput de cand un popor migrator si-a aflat in aceste parti europene spatiu de intemeiere a unui stat, manifestandu-si acest neam venit de departe o funciara ura fata de populatiile autohtone, unele dintre acestea erau popoare cu formatiuni statale, ne referim la poporul roman. La inceputuri, romanilor nu li s-a recunoscut statutul de natiune (in sensul istoric de atunci). Ne referim la "fraternem unionem" (Capalna) intre fruntasii ungurilor, sasilor si secuilor, prin care fiecare parte se obliga sa-si acorde ajutor reciproc impotriva dusmanilor dinlauntru (bineinteles, romanii autohtoni) si din afara. Partile contractante fiind trei, uniunii i s-a zis mai tarziu Unio trium nationum. Din punct de vedere national si social, rezultatele acestei monstruoase coalitii (nu exageram cu aceasta expresie de larga circulatie), de la 1437, a avut urmari indelungate si extrem de grave asupra romanilor, deoarece "uniunea frateasca" a constituit "baza teoriei de mai tarziu, care prezenta ca natiuni etnic-teritoriale si politice numai pe unguri, sasi si secui! Romanii erau tolerati in propria lor tara! Statutul de tolerati a reprezentat instrumentul de opresiune sociala si nationala, spunand fara menajamente: nu numai maghiarizarea romanilor, ci si spulberarea lor din vatra stramoseasca! Romanii si-au pastrat de-a lungul istoriei constiinta unitatii de limba si neam, de obiceiuri si dorinta efectiva de unitate a tuturora. Diferite denumiri de munteni, moldoveni, aredeleni s.a.m.d. sunt subsumate etnonimului de roman. Faptul este recunoscut de istorici straini, inclusiv de cei unguri. Este suficient sa-l amintim pe Mocsáry Lajos in "Cuvant despre problema nationalitatilor", Budapesta ( 1886), din care citam: "Romanii poseda o limba plina de rezonanta si elevata din punct de vedere literar, cu care