Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săpunuri şi creme româneşti 100% naturale, uimitoarea afacere anticriză a unei mame şi a fiicei sale

Publicat in Gandul, marți 2 noiembrie 2010 ·

Într-o zi, o mamă şi fiica ei s-au supărat pe chimicalele din săpunuri şi geluri de duş şi şi-au deschis un atelier la Măgurele (Ilfov). Într-un an au produs şi vândut mii de săpunuri, creme şi uleiuri naturale. Vând pe internet şi în câteva magazine din ţară, dar au clienţi şi în Suedia, Cehia, Germania sau Italia

"Să nu credeţi că nu obişnuiesc să mă spăl, dar ţin săpunul acesta de două luni şi tot nu s-a terminat", i-a spus o clientă Sorinei Buzori, după ce a cumpărat de la ea 100 de grame de săpun solid. Căci era sută la sută natural, concentrat, fără urmă de conservanţi sau aditivi, fără urme de grăsimi naturale, ci făcut anume numai din ingrediente vegetale - uleiuri, unturi organice şi uleiuri esenţiale. Ca să-l testeze, Sorina a trecut cu maşina peste el; nu s-a desprins decât un colţişor, în rest a rămas întreg, aşa cum trebuie să rămână orice săpun natural adevărat, uscat 30 de zile.

"Mamă, ce-ar fi să scăpăm noi de chimicalele astea?"

Minunăţia a fost creată într-un atelier din Măgurele, mic de 30 de metri pătraţi. Într-un an de zile şi mai bine, de aici au ieşit mii de săpunuri, creme, uleiuri şi exfoliante, avizate de Ministerul Sănătăţii - unele au ajuns la româncele sătule de chimicale, altele s-au dus prin Suedia, Cehia, Ungaria, Germania, Italia, Austria, Moldova sau Bulgaria.

Unii români încă mai sunt sceptici; se înfiinţează pe la târguri şi le pun o grămadă de întrebări: "Şi, cum, chiar sunteţi brand românesc şi faceţi aşa ceva?", sau "Câţi angajaţi sunteţi în fabrică?". Când află că în făbricuţă lucrează numai Sorina şi fiica ei, Silvia Chindea, fac ochii mari. Poate că şi astăzi Silvia ar fi lucrat tot în publicitate dacă într-o zi n-ar fi declarat război chimicalelor. "Am o fetiţă şi ştiam că în gelul de duş pentru copii există EDTA, o substanţă folosită şi în spălătoriile auto şi considerată una dintre cele mai toxice

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum o ora
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum o ora
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 10 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 10 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 2 ore
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Şeful Comitetului Militar al NATO le cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un „scenariu de război”

Ziare.com acum 3 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni, 25 noiembrie, companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război și să își ajusteze liniile de producție și distribuție în consecință, pentru a fi mai puțin vulnerabile la șantajul unor

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/9°