Sa fim intelesi - pana si Sisif avea parte, ciclic, de o perioada de odihna. Cand piatra impinsa din greu pana in varful muntelui o lua apoi la vale, Sisif isi tragea sufletul si medita la ironia cruda a vietii sale. Era momentul cand se pregatea pentru lungul si nesfarsitul drum ce il astepta. Pana si Sisif stia ca dupa deal urmeaza valea. Romanii risca sa ajunga in tragica situatie de a-l invidia pana si pe Sisif.
Desi este un lucru banal si prea bine stiut ca dupa frig urmeaza cald, dupa rau e randul binelui sa rasara, Romania pare ca are tendinta sa schimbe si aceasta lege fundamentala a naturii si vietii. Mai ca ai fi tentat sa crezi ca aici nu va mai sosi niciodata binele, criza nu se va sfarsi, iar chinurile noastre nici nu au inceput cu adevarat. Pe de alta parte, daca Emil Boc ar ingheta si nu ar mai face absolut nimic, criza tot ar trece la un moment dat.
Asa ca nici nu ar trebui sa ne mire prea mult daca, intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat (toate datele arantandu-l totusi destul de departat), economia si nivelul nostru de trai ar incepe sa isi revina din criza. Pana la urma si o astfel de tara, condusa de oricine altcineva decat cei care trebuie si de oriunde altundeva decat de unde ar trebui, se supune legii actiunii si reactiunii.
Astfel, in ciuda a toate si a tuturor, chiar si in Romania s-ar putea sa soseasca izbavirea din criza. O tara ciudata si condusa mereu doar de cine nu a trebuit. Acum, de exemplu, nu premierul negociaza cu oficialii FMI, ci presedintele. Deciziile majore pentru viitorul economiei se iau la Cotroceni, nu in Palatul Victoria, iar cele mai sinistre masuri anticriza din lume au fost, de asemenea, asumate si anuntate de presedinte, nu de premier.
In Parlament nu conduc alesii uninominal, ci voteaza degetul sefului de grup. Majoritatile nu exista nici atunci cand ele exista,
