Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Legile de aur“, blocate la Guvern

Publicat in Adevarul, marți 2 noiembrie 2010 · · ·

Salarizarea unitară, legea pensiilor şi bugetul de stat pe 2011 sunt tărăgănate, deşi ele ar trebui să fie considerate prioritatea zero.Banii de la FMI depind de adoptarea „legilor de aur“, însă guvernanţii nu conştientizează riscul de a rămâne la anul fără resurse pentru salarii şi pensii.

Băsescu: Dacă legile pensiilor, salarizării şi bugetului nu trec, România iese din acordul cu FMI

Adoptarea celor trei legi este impusă de FMI pentru acordarea următoarei tranşe, a declarat ieri preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a susţinut că dacă România nu adoptă rapid cele trei acte normative, iese din acordul cu Fondul.

Avertismentul său nu i-a impresionat însă pe parlamentarii Puterii. În vreme ce liderii Coaliţiei se aflau la consultări la Palatul Cotroceni, senatorii PDL, UDMR şi UNPR nu au reuşit să deblocheze dezbaterea legii pensiilor. Coaliţia este restantă şi în privinţa legii salarizării unitare, şi a bugetului de stat pe 2011, care nu au fost aprobate încă de Guvern.

Lipsă de cvorum la Senat

Cu o majoritate fragilă în Senat (un singur vot în plus faţă de Opoziţie), Puterea nu a reuşit, ieri, să se mobilizeze pentru a-şi impune punctul de vedere la legea pensiilor. Legea nu a mai fost votată în plenul Senatului de ieri după mai bine de o oră de dispute procedurale.

Senatorul PSD Titus Corlăţean a cerut suspendarea dezbaterilor până la venirea ministrului Muncii Ioan Botiş, în timp ce democrat-liberalul Dumitru Constantin a acuzat Opoziţia că încearcă să tergiverseze lucrările. După consultări fără rezultat între liderii grupurilor, şedinţa s-a suspendat din lipsă de cvorum,

Puterea nereuşind să-şi mobilizeze parlamentarii. Reexaminarea legii pensiilor, cerută de Traian Băsescu, este cu atât mai dificilă pentru PDL cu cât Opoziţia a decis la Comisia de Muncă ca punctul de pensie să fie calcula

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 10 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 7 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Sala de detenție, introdusă în școlile din România, pentru elevii care deranjează orele. Cadrele didactice pot decide să le dea „lectură suplimentară” și „completarea de fișe de lucru” – proiect Statutul Elevului 2024

G4Media acum 8 ore
Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru. Noutatea se regăsește în proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultare publică de Ministerul Educa

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 10 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 6 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 13 ore
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 9 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 7 ore
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°