Legea pensiilor, trimisă la reexami-nare de preşedintele Traian Băsescu, va fi dezbătută astăzi de plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, după ce Comisia de muncă i-a adus săptămâna trecută ample modificări.
Comisia de muncă a Senatului a dat, pe 26 octombrie, raport de admitere cu amendamente la Legea pensiilor. Principala modificare a fost reducerea vârstei de pensionare a femeilor la 60 de ani, iar a bărbaţilor la 64 de ani. Decizia a fost luată după ce senatorii puterii şi ai opoziţiei s-au contrat peste o oră, în debutul şedinţei, pe oportunitatea modificării întregii Legi a pensiilor sau doar a cererii de reexaminare.
În şedinţa de săptămâna trecută a Comisiei de muncă, senatorii au luat în discuţie toate amendamentele depuse de PSD şi PNL. Printre amendamentele care au fost adoptate şi care au transformat substanţial forma agreată de guvern, se numără cel care stabileşte punctul de pensie de 45% din salariul mediu brut, şi cel prin care sunt eliminate din Legea pensiilor categoriile care primesc pensii speciale. Acest lucru înseamnă că pensionarea militarilor, cel puţin teoretic, magistraţilor şi a altor categorii profesionale nu se va mai face cum a dorit guvernul prin Legea unitară a pensiilor, ci prin legi speciale, ca până acum. Senatorii au mai decis şi ca stagiul complet de cotizare să fie de 30 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, iar stagiul minim de 10 ani, faţă de 15 ani, cât este în forma legii trimisă spre promulgare. O altă modificare a fost adusă titlului actului, care se va numi acum „Legea privind sistemul de pensii“.
Din partea opoziţiei, la lucrările Comisiei au participat toţi cei şase membri, reprezentanţii Coaliţiei având doar trei, din cinci reprezentanţi: Petru Başa, Cristian Rădulescu şi Alexandru Mocanu. A lipsit reprezentantul UDMR în comisie, Almos Albert, şi pedelistul Ion Ruşeţ. @N