Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Idei preconcepute despre băuturile energizante

Publicat in Adevarul, marți 2 noiembrie 2010 ·

O doză are cel puţin tot atâta cafeină cât o ceaşcă de cafea, dar şi vitamine de sinteză şi îndulcitori. Folosite mai ales pentru combaterea oboselii, băuturile energizante pot avea efect invers, determinând scăderea vitezei de reacţie şi a puterii de concentrare.

Datorită cafeinei din conţinut, consumul băuturilor energizante revigorează organismul pe moment. Cafeina acţionează ca stimulent al sistemului nervos, eliminând starea de oboseală. Unii specialişti afirmă că este vorba despre o percepţie subiectivă. Pe termen lung însă, conţinutul excesiv de cafeină duce la deshidratarea organismului, chiar o cauză a apariţiei oboselii. Există şi alte idei preconcepute legate de acest subiect.

„Cresc nivelul de energie la adolescenţi"

Deşi băuturile energizante sunt căutate cel mai mult de adolescenţi, chiar şi pe cutiile acestora este specificată evitarea consumului de către persoanele până în 16 ani. Motivul îl reprezintă conţinutul de taurină şi de cafeină, substanţe neuroexcitante. „Băuturile energizante nu ar trebui consumate de copii. În cazul lor, consumul acestor băuturi poate perturba funcţionarea şi chiar maturizarea sistemului nervos", afirmă profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti.

În plus, excesul de cafeină duce la excreţia calciului din organism. „O doză de băuturi energizante conţine 300 mg de cafeină, comparativ cu o ceaşcă de cafea, care are în conţinut între 60 şi 150 mg de cafeină. Pe eticheta unor astfel de produse chiar este specificat că produsul are un conţinut ridicat de cafeină", spune specialistul.

Băuturile energizante trebuie evitate şi de femeile însărcinate, deoarece substanţele ingerate de mamă ajung şi la făt. „Din cauza consumului băuturilor energizante în timpul sarcinii, fătul se poate naşte cu o anumită predispoziţie către

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pana de curent în Spania și Portugalia. UE nu ridică nivelul de alertă cibernetică, anunță DNSC

HotNews acum 2 ore
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) anunță că nu a fost confirmată existența unui atac cibernetic care să fi vizat rețelele de electricitate din Spania, Portugalia și regiuni din Franța, astfel că nu a fost ridicat nivelul de aler

Laszlo Dioszegi a făcut anunțul: Dorinel Munteanu, OUT de la Sepsi!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi, a anunțat că a reziliat contractul cu Dorinel Munteanu.

Vladimir Putin anunță un armistițiu de Ziua Victoriei: „Toate acțiunile militare vor înceta”

HotNews acum 5 ore
Președintele rus Vladimir Putin anunță luni un armistiţiu „umanitar” în Ucraina, între 8 și 11 mai, cu ocazia aniversării Zilei Victoriei, sărbătoarea care comemorează victoria asupra Germaniei naziste, transmite agenția rusă TASS. „Pe baza consider

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 5 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

Valeria Herdea, schimbată de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Cine este noul șef al CNAS

HotNews acum 2 ore
Valeria Herdea, medicul care a condus Casa Națională de Asigurări de Sănătate începând din ianuarie 2024, a fost revocată astăzi din funcție, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, publicată în Monitorul Oficial. Noul președinte al CNAS este

Informații despre pana de curent masivă DNSC nu confirmă un atac cibernetic sau un incident cibernetic transfrontalier

Ziua Constanta acum 43 minute
Directoratul Național de Securitate Cibernetică nu confirmă existența unui atac cibernetic sau a unui incident cibernetic transfrontalier, a precizat, în această după-amiază, DNSC, referitor la pana de curent care a afectat mai multe țări, printre c

Guvernul are un nou secretar general. Numirea a fost publicată în Monitorul Oficial

HotNews acum o ora
Cristina Trăilă (PNL) a fost numită, luni, de premierul Marcel Ciolacu, în funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, informează News.ro. Premierul a semnat decizia privind numirea

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 29 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Marius Tucă

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Marius Tucă, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Caz halucinant de SCLAVIE la o fermă din Prahova. Șapte persoane ținute în bărăci fără apă și curent / Lucrau câte 12-17 ore zilnic

Gandul acum 3 ore
Caz halucinant de sclavie la o fermă din Prahova! În concret, șapte persoane au fost obligate să muncească la o fermă din județul Prahova, fără să fie plătite corespunzător. Acestea erau ținute în bărăci fără apă și curent și puse să lucreze câte 12

Vremea

București
acum

16°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/25°
Iasi
acum

17°
lun.

4°/19°
mar.

4°/21°
mie.

12°/24°
joi

14°/22°
Constanta
acum

lun.

5°/14°
mar.

5°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

6°/19°
mar.

7°/19°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°