Gabriel Pantelimon a fost numit country general manager al Xerox România şi Republica Moldova în cadrul Xerox Corporation Development Market Operations, începând cu 1 noiembrie 2010, înlocuindu-l pe cehul Petr Sichrovsky.
Petr Sichrovsky, cehul care a venit în luna august a anului trecut în ţara noastră pentru a coordona activitatea Xerox România şi Republica Moldova, înlocuindu-l pe Marius Perşinaru, a plecat de la conducerea companiei, conform unui comunicat al Xerox.
Sichrovsky venea în România cu planuri măreţe. Acesta a reuşit ca general manager pentru Xerox Cehia şi Slovacia să tripleze dimensiunile afacerilor Xerox în acea regiune în doar patru ani. Acesta părăseşte poziţia de country general manager al Xerox Romania şi Republica Moldova după un an şi două luni.
De la direcor de vânzări, la country general manager al Xerox Romania şi Republica Moldova
Gabriel Pantelimon, care a ocupat anterior poziţia de Sales and Marketing Director - Xerox Central Eastern Europe, Israel and Turkey, îl înlocuieşte pe Petr Sichrovsky.
Gabriel Pantelimon s-a alăturat echipei Xerox în 1997, în cadrul departamentului de vânzări. De atunci, el a deţinut o serie de funcţii importante în companie, fiind numit în 2008, Global Accounts Manager - Xerox Central Eastern Europe, Israel and Turkey, iar în 2009 Sales and Marketing Director - Xerox Central Eastern Europe, Israel and Turkey (CIT).
Ca şef pentru operaţiunile de vânzări şi marketing ale Xerox în Europa Centrală şi de Est, Israel şi Turcia, Pantelimon a avut ca responsabilităţi furnizarea de venituri semnificative şi creşteri ale profitului într-o perioada dificilă din punct de vedere economic.
În 2010 a coordonat Europa Centrală şi de Est, Turcia şi Israel la IPEX, cel mai important eveniment al industriei grafice mondiale, înregistrând performanţe în ceea ce priveşte numărul de clien