Angajaţi ai companiilor IT-C Altex şi Domo au fost acuzaţi, în cursul anului 2010, în dosare penale pentru piraterie software, unul dintre învinuiţi fiind deja condamnat la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, a spus avocatul Magda Popescu, de la Buisness Software Alliance (BSA).
Autorităţile române s-au axat, în primele trei trimestre ale anului 2010, pe companiile mari de IT-C de pe piaţa românească, verificând dacă acestea îşi desfăşoară activitatea folosind software licenţiat, au arătat reprezentanţii Poliţiei Române, marţi, în cadrul unei conferinţe privind rata pirateriei.
Drept urmare a controalelor desfăşurate, în toată ţara, la lanţuri de magazine precun Altex, Domo sau Media Galaxy, atât în 2010, cât şi în anii trecuţi, au rezultat cazuri de amploare în care unii angajaţi ai magazinelor instalau software fără licenţă pe computere, uneori gratuit, alteori cerând clienţilor sume modice în plus, fără a emite factură, a spus, miercuri, avocatul Magda Popescu.
Aceasta a evidenţiat cazul din 2006 al unui angajat Altex din Sibiu, care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru că instala software fără licenţă pe computerele vândute clienţilor companiei. De asemenea, atât angajatul, cât şi firma Altex, au fost condamnaţi la plata unor despăgubiri către titularii drepturilor de autor.
Angajaţi ai aceleiaşi companii, din Piatra Neamţ şi Satu Mare, sunt cercetaţi, începând din 2010, pentru fapte similare.
Într-un alt caz, un angajat al companiei Domo a fost învinuit pentru preinstalare de software fără licenţă, dosarul fiind în curs de investigare. Angajaţi ai Domo din Cluj, Iaşi şi Bucureşti sunt suspectaţi de aceleaşi infracţiuni, potrivit oficialului Buisness Software Alliance.
Popescu a precizat că poliţiştii au acţionat, în cele mai multe cazuri, prin organizarea de flag