In noua scrisoare de intentie pe care Guvernul roman o va semna, Ordonanta 50/2010 va face parte din categoria legilor pe care se obliga sa o analizeze, nu sa o modifice in vreun fel. Mai mult, este posibil ca cifrele anuntate de banci ca reprezentand pierderile datorate Ordonantei s-ar putea situa sub cifrele anuntate oficial”, a declarat pentru HotNews presedintele Autoritatii Nationale de Protectie a Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu.
Reprezentantii bancilor au declarat ca aplicarea in actuala forma a Ordonantei ar aduce pierderi de circa 600 milioane de euro la nivelul intregului sistem bancar, pierderi distribuite diferit de la banca la banca. BNR a solicitat fiecarei institutii de credit o estimare privind potentialele prejudicii, in aceste zile fiind asteptata centralizarea rezultatelor.
El se va deplasa saptamana viitoare la Bruxelles pentru a convinge autoritatile europene de importanta aplicarii OUG 50 in forma in care se gaseste acum. “Trebuia initial sa mergem in aceasta saptamana, dar datorita unor sarbatori locale, ne-am amanat deplasarea cu cateva zile”, a mai spus Cerbulescu.
Problema Ordonantei a facut obiectul unor vii dispute intre reprezentantii mediului bancar si cei ai ANPC si Consiliului Concurentei, punctele vulnerabile fiind cele legate de aplicarea legii si asupra contractelor in derulare, ca si modul de calcul al dobanzii. In noua scrisoare de intentie pe care Guvernul roman o va semna, Ordonanta 50/2010 va face parte din categoria legilor pe care se obliga sa o analizeze, nu sa o modifice in vreun fel. Mai mult, este posibil ca cifrele anuntate de banci ca reprezentand pierderile datorate Ordonantei s-ar putea situa sub cifrele anuntate oficial”, a declarat pentru HotNews presedintele Autoritatii Nationale de Protectie a Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu.
Reprezentantii b