Artista se întoarce în industria muzicală după ce timp de doi ani s-a dedicat jobului de mămică. Corina Bud a decis să-şi schimbe stilul muzical, să adopte ţinute mai îndrăzneţe şi să pornească „motoarele“ pentru a-şi relansa cariera.
Cunoscută publicului drept Corina, cântăreaţa a abandonat muzica în urmă cu doi ani pentru „cariera" de mămică. Acum, după concediul maternal „legal", Corina Bud (după numele de căsătorie) a revenit în showbiz cu un nou stil, o imagine mai excentrică, cu o siluetă de invidiat şi cu o nouă melodie.
Cel mai recent clip al artistei se numeşte „No sleepin'" şi a fost realizat în colaborare cu HaHaHa Production, deţinută de cântăreţul Smiley.
„Am lucrat cu Smiley şi înainte de această pauză. El a contribuit la toate hiturile mele şi am avut şi un featuring împreună", a mărturisit artista. „M-am bucurat să reluăm colaborarea pentru că el îmi ştie gusturile şi nu i-a fost greu să-mi compună piesa aceasta", a completat ea.
Corina s-a pregătit pentru a reveni pe piaţa muzicală, dar va fi industria dispusă să o primească înapoi? În ultima perioadă, showbiz-ul românesc s-a umplut de vedete de o zi sau de staruri „perene", iar unele dintre ele au devenit nume mari peste hotare.
Astfel, cântăreţe ca Inna, Raluk, Xonia au scos hituri pe bandă rulantă şi au ajuns vedetele cluburilor, ale balurilor de boboci şi ale diverselor sărbători orăşeneşti.
Lucrează la videoclip
„Industria muzicală a fost dintotdeauna foarte competitivă, dar în acelaşi timp artiştii sunt cei mai flexibili «concurenţi» ai unei industrii. Căci toţi evoluează ori migrează înspre genuri muzicale diverse", a declarat Corina. „Pentru noi este bună această «concurenţă», deoarece ne obligă să ne reinventăm la fiecare melodie, iar pentru public este nemaipomenit", a completat ea.
Din acest motiv, artista a decis să se reinventeze şi să