Atletul de la CSM Craiova a mai obţinut două medalii de aur, la individual şi pe echipe, la Campionatul Naţional de cros, desfăşurat în Băile Felix.
Atleţii legitimaţi la cluburile din Oltenia au obţinut rezultate bune la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de cros, competiţie desfăşurată sâmbătă, în localitatea Băile Felix. Oltenii s-au întors cu nouă medalii, dintre care cinci titluri naţionale, trei medalii de argint şi una de bronz.
Marius Ionescu, de la CSM Craiova, şi-a îndeplinit obiectivul, reuşind să câştige cursa seniorilor (10 kilometri) şi medalie de aur la echipe, alături de colegii săi de club Daniel Betej (locul 4), Alin Florea (locul 7), Mădălin Ionescu (locul 9) şi Marius Buşcă (locul 10).
Bobocel, aur
şi la senioare
La senioare s-a impus severineanca Ancuţa Bobocel, sportivă aflată în dublă legitimare CS Dinamo - CSM Drobeta Turnu Severin. „Campionatul Naţional de cros este o competiţie dragă mie, la care mi-am propus doar să câştig medalia de aur. A fost primul an în care am concurat la seniori. Am încheiat anul competiţional cu bine, acum mai rămân aici, în Băile Felix, să mă pregătesc pentru sezonul de sală“, a declarat ieri Ancuţa Bobocel.
Tot medalie de aur au obţinut şi Ioana Doagă, de la CS Universitatea Craiova - CSM Piteşti, la junioare (4 kilometri), dar şi echipa masculină de juniori de la CS Pandurii Târgu Jiu, alcătuită din sportivii Alexandru Staicu (locul 9), Alin Drondoie (locul 11), Ionuţ Iordache (locul 13), Alexandru Dobriţescu (locul 16) şi Iulian Neamţu (locul 39).
CSM Craiova a mai câştigat şi două medalii de argint, prin Alexandru Ghinea, la tineret, sportiv aflat în dublă legitimare cu CSU Reşiţa, dar şi prin echipa feminină de tineret (Andreea Ghiţă - locul 9, Melania Ruican - locul 11, Simona Potecaru - locul 12, Adela Pasăre - locul 13). Tot pe a doua trea