Salariul minim va creşte anul viitor cel puţin cu rata inflaţiei, potrivit declaraţiilor Andreei Vass, consilier al primului ministru Emil Boc.
În ceea ce priveşte salariile din sectorul bugetar, Vass a precizat că anul viitor va fi o recuperare semnificativă din diminuarea salarială a acestui an, însă nu a avansat un procent. Vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan declara luni că salariile bugetarilor ar putea creşte anul viitor cu o medie de 18%.
Banca Naţională a României a revizuit, în august, prognoza de inflaţiei pentru 2011, de la 2,8% şa 3,1%.
Întrebată după o conferinţă având ca temă achiziţiile publice câte persoane vor fi disponibilizate anul viitor, ea nu a oferit o cifră.
"Lucrurile se negociază", a spus ea, citată de Mediafax.
Şeful Executivului a declarat luni, la Radio România Actualităţi, că salariul minim va creşte, în 2011, la un nivel care va fi stabilit în urma discuţiilor cu sindicatele, iar prin legea salarizării unitare va fi recuperată anul viitor o parte din pierderea salarială suferită în 2010, dar strict în raport cu posibilităţile bugetare.
Potrivit unor surse care au participat la negocierile dintree Executiv şi FMI, delegaţia Fondului a respins propunerea Guvernului de majorare a salariului minim la 700 de lei, precizând că un salariu minim pe economie mai mare de 650 lei ar fi dăunător pentru economie.