Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ura în viaţa culturală românească

Publicat in Revista22, marți 2 noiembrie 2010 ·

În volumul Discursul urii (Humanitas, 2006), el defineşte şi descrie mecanismul propagării ei în lumea contemporană: „Ura nu e nici accident, nici eroare de parcurs. Este o sete fundamentală de a distruge, e dovada prezenţei unei genuni uşor de perceput, lângă noi, care nu se află în urma noastră, ci în noi, în jurul nostru. E o negativitate subversivă, radicală, ea există începând de la rădăcină şi îşi dovedeşte eficacitatea în evocarea stăruitoare a haosului primar“. „Ura nu datorează nimic nimănui. Logica ei este autonomă. Expansiunea ei este autopropulsată. Ea se produce şi se amplifică printr-o acţiune a sinelui asupra sinelui. În centrul dispozitivului se roteşte un motor imuabil, odium, mânia, în sensul pe care latinii îl conferă acestei patimi.“ „Mânia face să graviteze în jurul ei fiinţele şi lucrurile, dar, în loc să stabilească o ordine a lumii, ea arde cu flacăra spre a o distruge.

Judecând fără drept de apel şi nelăsându-se judecată de nimeni, mânia arbitrează singură, e singura care decide. Pe nucleul ei inalterabil îşi clădeşte ura templele.“ „Omul urii capătă un avantaj asupra oamenilor iubirii, care nu ştiu niciodată să repereze ura nudă.“

De prea multe ori, sigur, nu întotdeauna, ura domină viaţa culturală românească. Faţă de care oricine ar trebui să aibă pretenţii, căci, se ştie, acest mediu nu este populat de alde nea Gigi, patron de echipă, Fănică, păstor la capre, sau tanti Aneta din capătul satului, ci de elita spirituală a ţării, a acestui popor în aceste momente. Care elită se comportă, repetăm, de prea multe ori la fel de bicisnic precum o face poporul dispreţuit, bizonul, mămăliga ce nu explodează, ci doar fumegă, arsă la buzunare.

Cum îţi poţi da seama de aceasta? Foarte simplu: prin presa reprezentativă celor două segmente. Se poate lua un ziar tabloid care are un tiraj imens, mai mare decât toate publicaţiile cultura

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Prahova este aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cere reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei din dosarul Gala Bute

News.ro acum o ora
Tribunalul Prahova este aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cere reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei de şase ani la care a fost condamnată în dosarul Gala Bute.

Zelenski confirmă că trupele ucrainene sunt active în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut public pentru prima dată că trupele sale sunt active în regiunea rusă Belgorod, relatează BBC. „Continuăm să desfăşurăm operaţiuni active în zonele de frontieră, pe teritoriul inamic, iar acest

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Când se va încălzi vremea

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie anunță că până în prima parte a lunii mai vremea va fi schimbătoare în România. Astfel după perioada friguroasă din această săptămână, se va încălzi, iar temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele norm

Curtea Supremă îi permite lui Trump să aplice Alien Enemies Act pentru deportări rapide, deocamdată

News.ro acum 6 ore
Curtea Supremă i-a permis luni preşedintelui Donald Trump să aplice Legea privind inamicii străini deocamdată, oferind Casei Albe o victorie semnificativă care va permite oficialilor de imigrare să se bazeze pe o autoritate extinsă din timpul război

Horoscop pentru marti, 8 aprilie 2025. Pentru una dintre zodii se anunță reconfigurări parteneriale

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Te preocupa situatia in care se afla persoana iubita sau copiii. Ar fi bine sa nu te implici prea mult in treburile lor, deoarice exista riscul sa-ti fie interpretate gresit vorbele sau gesturile. Exista tensiuni si necunoscute multe in segme

Bihor - Accident pe DN1, între un autotren şi un autoturism. O persoană a fost rănită, iar din rezervorul autotrenului se scurge combustibil - FOTO

News.ro acum 2 ore
O persoană a fost rănită în urma unui accident produs marţi dimineaţă între un autotren şi un autoturism, pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, în apropierea localităţii Uileacu de Criş, judeţul Bihor. Din rezervorul autotrenului se scurge combustibil pe şos

Trump vrea parada militară de ziua lui. Casa Albă neagă informațiile

Mediafax acum o ora
Informațiile referitoare la organizarea unei parade militare pentru aniversarea armatei americaneau apărut inițial în publicația Washington City Paper, raportând că parada ar urma să aibă loc pe 14 iunie. Tot pe 14 iunie este și ziua de naștere a lu

Începe prohibiţia generală a pescuitului în România / Când revin pescarii în baltă

G4Media acum 2 ore
Prohibiţia generală a pescuitului în habitatele naturale din România începe miercuri, pentru protejarea resursei acvatice în perioada de reproducere, activitatea de pescuit urmând să fie reluată pe data de 8 iunie, potrivit Ordinului comun al Minist

FOTO & VIDEO! Tragedie la Botoșani. Un bărbat a decedat în urma unui incendiu

Botosani News acum 3 ore
Un bărbat, în vârstă de 88 de ani, a decedat în urma unui incendiu care i-a cuprins anexa unde locuia. Tragedia s-a întâmplat noaptea trecută, în localitatea Românești. Vecinii au observat flăcările și au sunat după ajutor. La fața locului s-au depl

Gigantul chinez al automobilelor electrice BYD vrea să cucerească Europa cu marca premium Denza

HotNews acum 3 ore
Cel mai mare constructor auto din China, BYD, și-a lansat luni marca premium Denza în Europa, în ideea de a-și susține extinderea în regiune și a concura cu producătorii germani de top precum BMW și Mercedes, transmite Reuters. Anul trecut, BYD a vâ

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°