Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hagi îşi măsoară paşii

Publicat in GAZETA de SUD, marți 2 noiembrie 2010 ·

Victoria cu 2-1 obţinută de Galatasaray sâmbătă, pe teren propriu, în faţa grupării Antalyaspor nu l-a entuziasmat pe Gheorghe Hagi, antrenorul român spunând că este prematur să se gândească la titlu. „Obiectivele mele sunt pentru o săptămână. În acea săptămână mă gândesc ce jucători voi folosi. Am venit ştiind situaţia echipei. Galatasaray este casa mea şi nu am nimic de pierdut. Acum nu mă gândesc la titlu, ci doar la meciul următor. Fiecare sfârşit de săptămână este pentru noi o finală. Trebuie să mergem pas cu pas pentru a ajunge sus“, a spus Hagi pentru cotidianul Gunes, citat de Mediafax.

Întrebat de jurnalişti cum a fost revenirea pe stadionul „Ali Sami Yen“ după 1984 de zile, Gheorghe Hagi a răspuns în limba turcă „Muhtesem“ (minunat).

La meciul de sâmbătă, Gică Hagi a avut ocazia să se afle în aceeaşi incintă cu fostul arbitru Erol Ersoy, cu care a avut un proces în urma căruia a fost condamnat, în 2005, la 17 luni de închisoare, pedeapsa fiind comutată într-o amendă de 2.857 de lire turceşti. Ersoy a fost observator la partida Galatasaray - Antalyaspor. Pe 10 martie 2001, când era fotbalist la Galatasaray, Gheorghe Hagi l-a scuipat, l-a insultat şi l-a lovit pe arbitrul Erol Ersoy, după ce a primit un cartonaş roşu în timpul partidei disputate, pe teren propriu, cu echipa Genclerbirligi, în cadrul etapei a 24-a din campionatul Turciei. Victoria cu 2-1 obţinută de Galatasaray sâmbătă, pe teren propriu, în faţa grupării Antalyaspor nu l-a entuziasmat pe Gheorghe Hagi, antrenorul român spunând că este prematur să se gândească la titlu. „Obiectivele mele sunt pentru o săptămână. În acea săptămână mă gândesc ce jucători voi folosi. Am venit ştiind situaţia echipei. Galatasaray este casa mea şi nu am nimic de pierdut. Acum nu mă gândesc la titlu, ci doar la meciul următor. Fiecare sfârşit de săptămână este pentru noi o finală. Trebuie să mergem pas cu p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea de cenzură AUR împotriva Guvernului Bolojan, dezbătută luni în Parlament. Coaliția asigură cvorumul, dar nu votează

Adevarul acum 31 minute
Moțiunea de cenzură inițiată de AUR, intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, va fi dezbătută și supusă votului luni, 14 iulie, de la ora 15:00, în plenul reunit al Parlamentului. D

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 43 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Ministrul FInanțelor: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB/ A crescut de la 570 de miliarde de peste 1.100 de miliarde

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în

Noroc pentru 4 zodii până pe 31 iulie 2025. Au parte de câștiguri substanțiale

Gandul acum 31 minute
A doua jumătate a lunii iulie 2025 aduce noroc pentru 4 zodii. Acești nativi pot avea parte de câștiguri substanțiale, până pe 31 iulie 2025. Mai mult decât atât, curajul va fi de partea lor, reușind să depășească orice obstacol. Zona profesională v

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°