Toată lumea se întreabă: oare când ieşim din criză? Şi se uită spre Guvern. Spre acesta sau spre cele care vor mai fi. Puţini realizează că bat la o poartă greşită. Răspunsul se află în altă parte.
Ieşirea din criză a României depinde mai puţin de Guvernul de la Bucureşti şi mai mult de starea Europei. Când am avut creşteri economice spectaculoase, Europa se simţea bine; se afla în expansiune; avea bani de investit. Iar cum pieţele virgine asigură, de regulă, profituri atractive, s-au prăvălit banii şi peste noi.
A venit însă criza, iar fluxurile financiare s-au schimbat. Occidentul cel bogat s-a retras „la bază", să-şi gospodărească vechile afaceri pân' o trece furtuna. Ţestoasa a intrat în carapace.
Banii vor reîncepe să circule atunci când se va dezgheţa piaţa. Vestului îi va reveni curajul după doi-trei ani de creştere în propria-i vatră. Şi atunci se va lansa din nou spre Est, unde concurenţa firavă şi forţa de muncă ieftină vor fi atracţii permanente. Atunci vom avea şi noi investiţii serioase. Şi tot atunci vom ieşi cu adevărat din criză.
O altă întrebare îi macină acum pe mai bine de un milion de bugetari: oare când vom reveni la salariile de odinioară? Răspunsul e descurajant: nu prea curând. Situaţia de acum doi-trei ani nu poate fi repetată. Nici nu trebuie repetată! Chiar şi dacă România - să zicem - va ajunge la prosperitate, resursele nu trebuie irosite. Doar populismele de tot felul şi interesele clientelare ne-ar mai putea întoarce la matricea sinucigaşă a unui stat bezmetic: salariaţi mulţi şi bine plătiţi (de regulă pe şest, sub formă de sporuri, prime, bonusuri etc.).
Bugetarul român, ca specie, va suferi probabil o mutaţie genetică. În urma ei, va deveni un salariat cu statut onorabil şi cu leafă pe măsură. Dar nu va mai fi câtă frunză, câtă iarbă! Acolo unde acum sunt doi funcţionari, va rămâne unul. Ac
